NASA lucrează la o “mega-rachetă” pentru a trimite oameni pe Lună și, eventual, pe Marte. Ultimele teste esențiale ale secțiunii centrale a uriașului lansator ar trebui să aibă loc în următoarele câteva săptămâni. Uneori comparată cu legendara Saturn V, se pune întrebarea dacă Sistemul de Lansare Spațială poate stârni entuziasmul explorării selenare pentru o nouă generație, potrivit BBC.

În sudul statului american Mississippi, lângă granița cu Louisiana, inginerii NASA au lucrat la un mecanism remarcabil.

Un cilindru uriaș de culoare portocalie este suspendat pe o structură de oțel la fel de impozantă, numită platforma de test B-2, aflată pe terenul Centrului Spațial Stennis – o facilitate de testare a Nasa, în afara orașului Bay St Louis.

Având 65 de metri de sus până jos – mai înalt decât Statuia Libertății – cilindrul reprezintă miezul unui vehicul spațial mai puternic decât orice s-a văzut în lume din anii ’60 până în prezent.

Se numește Sistemul de Lansare Spațială (SLS) și este format dintr-o secțiune cu combustibil lichid – cu patru motoare puternice RS-25 la bază – și două propulsoare cu combustibil solid, care sunt prinse de margini.

NASA marchează evenimentul

Vehiculul complet asamblat oferă o putere masivă de propulsare necesară pentru a lansa astronauți de pe Pământ și să-i trimită către Lună. În cadrul programului Artemis derulat de Nasa, următorul bărbat și prima femeie vor fi trimiși către suprafața Lunii în 2024. Va fi prima aterizare a unui echipaj pe singurul satelit natural al Pământului, de la misiunea Apollo 17 în 1972.

NASA marchează evenimentul
Deși folosește tehnologie dezvoltată pentru naveta spațială, în multe privințe SLS este un urmaș modern al Saturn V, uriașa rachetă care a transportat misiunile lunare Apollo.

După un deceniu de dezvoltare, SLS este acum aproape de o fază critică. Un program de testări lung de un an de zile, pentru etapa de bază, se apropie de sfârșit. Numită Green Run, este concepută să elimine problemele înainte de principalul zbor al rachetei, programat pentru noiembrie 2021.

Pe 12 ianuarie 2020, prima secțiune de bază a SLS a fost transportată în Stennis pe o barjă de la fabrica din New Orleans unde a fost asamblată. Apoi a fost ridicată de macarale și instalată într-o poziție verticală pe platforma de testare B-2.

Ryan McKibben, coordonatorul testului SLS Green Run de la Centrul Spațial Stennis, a declarat pentru BBC News: “Când chiar vezi că e adevărat, cu avionica reală, cu rezervoare adevărate – rezervorul de hidrogen lichid are o capacitate de aproape 1,9 milioane litri iar rezervorul de oxigen lichid are o capacitate de peste 750 de mii de litri – este într-adevăr un vehicul incredibil”.

Green Run este împărțită în opt părți sau cazuri de testare. De la începutul anului, inginerii de la Nasa și Boeing, principalul antreprenor al rachetei, au lucrat la aceste teste individuale. Acestea au inclus punerea în funcțiune a avionicii (electronica de zbor), evaluarea performanței diferitelor sisteme și componente și problemele de simulare.

În timpul primei sale misiuni de anul viitor, cunoscută drept Artemis-1, SLS va lansa o capsulă Orion fără echipaj pe orbita Lunii. Aceasta va permite Nasa să evalueze capsula înainte ca astronauții să o poată folosi.

Testele următoare sunt cruciale. Al șaptelea test este cunoscut ca repetiția cu rezervoarele pline de hidrogen lichid – combustibilul rachetei – și oxigen lichid, care cauzează arderea combustibilului. Împreună, acestea sunt propulsoarele.

O cale navigabilă șerpuiește pe terenul de la Centrul Spațial Stennis, legându-l de Râul Pearl aflat în apropiere. Astfel, echipamentul greu poate fi transportat între diferite locații Nasa. Șase barje ce cară hidrogen lichid și oxigen lichid vor fi andocate lângă platforma de test B-2 în timpul exercițiului.

Substanțele propulsoare reci (criogenate) vor curge prin conducte de la aceste barje în rezervoarele principale. Procedura este relativ ușoară pentru hidrogen – un gaz foarte ușor, dar oxigenul este greu și trebuie pompat.

Alimentarea va dura peste șase ore și jumătate. După ce rezervoarele sunt pline, vor fi încărcate continuu, deoarece combustibilii au temperaturi de câteva sute de grade sub zero și fierb de-a lungul timpului.

Inginerii vor strânge date și le vor compara cu modelele matematice pentru a verifica că întregul sistem se comportă precum așteptările.

Echipele Stennis vor simula o numărătoare inversă, în timpul exercițiului, ducând lucrurile până la punctul T minus (timp rămas) 33 de secunde.

NASA marchează evenimentul

“Vom petrece aproape două săptămâni urmărind datele, pentru a ne asigura că toate sistemele se comportă precum ne așteptăm. Vom merge să inspectăm vehiculul, să ne asigurăm că nu sunt surprize”, a declarat, luna trecută, în fața jurnaliștilor, John Shannon, vice președinte și manager al programului SLS de la Boeing.

Al optulea și ultimul test, numit motorul aprins la “foc fierbinte”, va continua de la punctul de 33 de secunde rămase. Secțiunea centrală fiind ancorată de platformă, aprinderea va avea patru motoare puternice RS-25 ce vor fi pornite pentru prima dată împreună.

“Este o ardere de durată completă – către asta țintim. E emoționant să aprinzi mai mult decât unul în același timp…Nu am mai făcut asta de aproape 40 de ani în locație”, a spus McKibben.

Pe lângă datele inginerești pe care le va genera, testul va demonstra puterea incredibilă a SLS.

Motoarele – aceleași care au alimentat fosta navă spațială orbitală – vor genera o propulsie enormă de peste 720 de tone, echivalentă cu aproape șase avioane de linie Boeing 747 ce turează la maxim.

Deși combustibilul propulsor are sute de grade sub punctul de îngheț, atunci când este alimentat la motoarele RS-25, evacuarea va avea 3.315 grade Celsius – destul de fierbinte să topească fierul.

“Arderea e îndreptată într-o găleată în care intră multă apă. Apa nu permite arderea direct prin platforma de teste”, a spus Ryan McKibben.

Multe sute de mii de litri de apă sunt direcționate în găleata de ardere pentru a răci evacuarea. Mai mult, zeci de mii de litri vor fi folosiți să creeze o “perdea” de apă în jurul motoarelor, pentru a suprima zgomotul generat atunci când motorul arde timp de 8 minute și jumătate. Rolul acesteia este să protejeze secțiunea centrală de vibrații, în timp ce este ancorată de platformă.

Testarea a mers în mare fără probleme, însă a existat o pauză de cinci săptămâni, din cauza Covid-19. Pe lângă asta, lucrările în locație au trebuit oprite de șase ori din cauza vremii tropicale, având în vedere că sezonul uraganelor a fost destul de activ.

Programate inițial să aibă loc în prima parte a lunii noiembrie, ultimele două părți ale exercițiului ar trebui să se deruleze în următoarele 3-6 săptămâni.

Echipele sunt conștiente că trebuie să respecte termenul din ianuarie pentru livrarea secțiunii centrale către Centrul Spațial Kennedy din Florida, unde va fi supusă ultimei procesări și pregătiri pentru lansarea din noiembrie 2021.



SLS reprezintă un sac de box pentru cei care ar prefera ca Nasa să transfere mai multe dintre activitățile sale către companiile comerciale, și pentru cei care cred că racheta guvernamentală, concepută în mod special pentru a transporta oameni și care se bazează pe tehnologie dovedită, este cea mai bună opțiune pentru explorarea în adâncul spațiului.

SLS va costa mai mult de 17 miliarde de dolari până la sfârșitul anului, însă fără modificări semnificative nicio rachetă comercială existentă nu poate trimite Orion, astronauți și încărcătură grea până la Lună într-o singură încercare.

Până acum nu există niciun semn clar în ceea ce privește direcția administrației Joe Biden pe care ar putea s-o ia față de programul de zbor spațial.

Efortul Artemis se bucură de sprijin bipartizan. Însă unii membri ai legislativului de pe Dealul Capitolului s-ar putea să nu fie atât de legați de calendar, anunțat anul trecut de Mike Pence, în privința aselenizării până în 2024.


Citeste si...
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru parlamentari înaintea moțiunii de cenzură: Nu deveniți complici la un astfel de act iresponsabil