Actualitate, Featured

L-au localizat pe Sebastian Ghiţă. Prinderea acestuia e o chestiune de timp

Se pare că Sebastian Ghiţă va fi capturat cât de curând. Sebastian Ghiță a dispărut în urmă cu câteva luni, când şi-a pierdut imunitatea parlamentară după ce i-a expirat mandatul de deputat, mogulul fugar a fost dat în urmărire internaţională.

Acum, totul ar fi o chestiune de timp până când acesta va fi prins, autoritățile știind unde se află. Soția lui Ghiță a dat de înțeles că este sigură că acesta este bine. De asemenea, anchetatorii ar fi ajuns la concluzia că Sebastian Ghiță și-a premeditat plecarea. Asta pentru că înainte de dispariție, fostul deputat a făcut mai multe tranzacții referitoare la conturile sale și a cerut modificarea controlului judiciar, susținând că era perioada sărbătorilor de iarnă și că nu dorea să meargă la Poliție.

De asemenea, înainte de plecare acesta a făcut înregistrările care au fost difuzate în ultimele săptămâni de un post de televiziune. Cât despre soția lui Sebastian Ghiță, aceasta nu a depus nicio plângere la Poliție cu privire la dispariția fostului deputat, iar în urma audierii sale au apărut indicii că aceasta ar ști unde se află Ghiță, conform sursei citate.

blank