Șansele Laurei Codruța Kovesi de a fi numită în fruntea Parchetului European par să crească

RFI anunță că procurorul francez, principalul contracandidat al fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție și favoritul Consiliului în negocierile cu Parlamentul European, a fost numit pe un alt post, respectiv în fruntea Parchetului Financiar din Franța.

Jurnaliștii de la RFI susțin că asta echivalează cu o retagere din cursă a francezului, însă până acum nu a fost făcut un anunț oficial în acest sens.

Negocierile dintre Parlament și Consiliu au fost oprite înainte de alegerile din mai și urmează să fie reluate în toamnă.

Consiliul Uniunii Europene nu va retrage candidatura francezului Jean-Francois Bohnert la funcția de procuror-șef al Parchetului UE, pentru că ar însemna ca în competiție să intre celălalt candidat, clasat pe locul al treilea, germanul Andreas Ritter, au explicat pentru Digi24.ro surse de la Bruxelles. În schimb, Franța va susține candidatura Laurei Codruța Kovesi, prin vot oficial, iar acest vot ar urma să fie o chestiune de zile.

Citeste si...  Kovesi se permanentizează la DNA! Cine vrea asta?