Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Kovesi: Antena 3 NU are nici o calitate în acest proces. Antena 3 nu va fi executată, nici un jurnalist nu a fost implicat în dosar.

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a declarat, luni dimineață, la Adevărul Live, că postul Antena 3 nu a fost ”confiscat”, iar clădirea în care își are sediul este închiriată de la Grivco. Astfel, ” Antena 3 nu va fi executată, nici un jurnalist nu a fost implicat în dosar”, a spus Kovesi.

a

Despre Antena 3:

”Pe noi ne interesează ca prejudiciul să fie recuperat”, a arătat procurorul-șef al DNA. ”Cind imobilele vor fi trecute in proprietatea statului, atributiile DNA se opresc. Nu e treaba DNA daca acest contract de inchiriere intre Antena 3 si Grivco va fi sau nu prelungit, daca nu apar fapte de coruptie”.

”Șase ani nu mi se pare o perioadă foarte mare pentru un dosar in care au fost implicate 12 sau 13 persoane. A fost un doisar cu foarte multe amânări și, în momentul în care judecătorii epuzează probatoriul, dau o sentință. Mie mi se pare că respectă legea”, a arătat Kovesi.

”Cred că au fost foarte multe momente care au influențat mersul procesului, inclusiv demisiile lui Dan Voiculescu din Parlament. Sint momente importante, pentru ca s-au schimbat completele”.

”Trebuie ca aceste dosare în care sunt implicate persoane care au ocupat funcții publice să fie judecate cu celeritate, nu să așteptăm să intervină prescrierea”.

”Cred că acest dosar a fost o reușită, dosarul a fost bine susținut în instanță de procurorii DNA, cred că într-un astfel de dosar este o reușită a sistemului judiciar și a celor care au contribuit la soluționarea lui”.

”La fiecare dosar în care a fost implicată o persoană care are legătură cu Antena 3,am avut proteste la DNA. Ne-am asigurat că au avut autorizații. Dar vă asigur că nu ne impresionează deloc”, a arătat Kovesi.

Despre atacurile Antenei 3 la adresa magistraților: ”Judecatorii nu au o instituție serioasă în spate, care să-i apere. CSM nu a existat in acest caz. Am vazut adevărate linșaje în acest dosar, iar CSM si CNA nu au intervenit”.

Despre baronii locali:

”Pentru noi nu contează că este an electoral. Multe din aceste dosare am primit informări din partea SRI inainte de a incepe acest an electoral. Suntem o institutie in care lucrează 450 de persoane, fiecare procuror are în lucru 50-60 de dosare. AVem o colaborare su Serviciul Român de Informații, chiar și în dosarul lui Voiculescu.

Noi suntem de obicei sesizați de SRI, sunt multe denunțuri care se fac cu privire la șefi de CJ, primari, parlamentari. Noi nu avem posibilitatea să ne desfășurăm activitatea în funcție de momentele electorale.

Nu trebuie să limităm activitatea DNA la momentele politice”, a arătat Kovesi.

”Anul trecut am indisponibilizat bunuri de 300 de milioane de euro. Cum se executa sechestrele puse de DNA. Din analizele publice, doar 5% din bunurile confiscate se execută efectiv. ANAF a spus public că a crescut la 8 sau 18%. ANAF nu le execută.
Noi am deschis un dialog cu presedintele ANAF. Nici 8%, nici 18% nu ne mulțumește. Ar trebui să fie 100%. Din acest an, urmărim și modul în care se executa sentințele”, a mai spus șefa DNA.

 

Instanţa a decis, vineri, confiscarea proprietăţilor puse sub sechestru şi aflate pe numele lui Dan Voiculescu şi a celorlalţi inculpaţi. Confiscarea sediului Antenei 3 a fost dispusă după ce s-a descoperit că acesta era chiriaș al Grivco.

Astfel, vor fi confiscate terenurile şi construcţiile din strada Gârlei în care se află sediul Grivco, precum şi imobilul din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, în care se află redacţia Antena 3.

blank