Actualitate, Stiri

Kovesi a băgat spaima în politicieni

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, joi, că nu a existat niciun fel de presiune asupra ei din partea unor politicieni, pentru că nu vorbește cu ei și consideră că nu există vreun politician în România care să își permită să o sune și să o întrebe de dosare.

media-142479698467951500

Declarația a fost făcută după ce a primit premiul GDS pe anul 2014.

În timpul dezbaterii GDS având ca temă „Lupta împotriva corupției versus Țara procurorilor”, Kovesi a fost întrebată dacă au existat presiuni asupra ei sau DNA venite din sfera politică.

„Sunt foarte multe presiuni exterioare. Dar din partea politicienilor pot să spun că nu am niciun fel de presiune, pentru că nu vorbesc cu ei. Sunt foarte rare situațiile în care vorbesc cu un politician. Exceptând situațiile de la începutul anului, când anumite persoane, care dețin funcții politice în stat și sunt invitate la bilanțul DNA în virtutea cutumei și pozițiilor pe care le au, nu avem alte discuții, decât cele în cadru instituțional”, a răspuns Kovesi, potrivit Agerpres.

„Nu cred că își permite vreun politician din România să mă sune și să îmi spună de ce fac un anumit dosar, în condițiile în care eu am declarat, și când eram procuror general și la preluarea mandatului, că atunci când cineva mă va suna să facă presiuni asupra mea sau asupra instituției o voi face publică. Deocamdată nu mi s-a întâmplat”, a adăugat Kovesi.

blank