Actualitate, Featured

Kovesi a anunțat ce se va întâmpla cu dosarul Microsoft 2. Nimeni nu scapă de DNA

Laura Codruța Kovesi a mers la sediul CSM pentru a susține un procuror DNA care este ercetat disciplinar iar cu această ocazie a făcut câteva declarații ce nu dau prea mari speranțe celor care au intrat în vizorul procurorilor.

Referitor la dosarul Microsoft, șefa DNA a spus că se verifică circuitul financiar al sumelor de bani cu care au fost finanţate campaniile electorale ale PDL din 2008 şi 2009, peste 60 de percheziții domiciliare, s-au finalizat peste 120 de percheziții informatice asupra unor medii de stocare, în principal calculatoare și alte unități IT, au fost audiate zeci de persoane, s-au ridicat documente de la instituțiile care au deținut astfel de documente și care interesează cauza.

„În acest moment, suntem în evaluarea acestor documente pentru a stabili circuitele financiare care au fost folosite. Este important să vă spun că urmează, pentru stabilirea certă a prejudiciului, una dintre acuzațiile principale vizează infracțiunea de abuz în serviciu și pentru a dovedi această infracțiune și pentru a putea finaliza rechizitoriul sau o altă soluție care se poate da în cursul procesului penal este încă necesar să stabilim un prejudiciu cert. Acest lucru urmează să se stabiliească printr-un acord de constatare sau printr-o expertiză în domeniul achizițiilor publice și se impune și efectuarea unor expertize IT. Deci se lucrează ritmic”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

Totodată, aceasta a vorbit și despre lucrarea sa de doctorat: „Acum 4 ani am obținut un verdict final definitiv în privința doctoratului meu. Am făcut publice dovezile pe care le-am dus în acel moment”.

Kovesi nu a uitat nici de dosarul DIPI. Aceasta a spus că „este în cameră preliminară. Acest dosar nu vizează operațiuni secrete și ofițeri acoperiți. Obiectul acestui dosar este modul în care au fost cheltuiți banii publici în activitatea DIPI”.

Nu în ultimul rând, șefa DNA denunță atacurile agresive asupra DNA. „Sunt atacuri foarte agresive în ultima perioadă asupra DNA din partea persoanelor pe care le cercetăm. Pot să vă spun că aceste atacuri sunt făcute pentru a intimida procurorii, dar mai ales este o campanie extrem de agresivă pentru decredibilizarea activității DNA. S-au plătit sume enorme de bani și comisioane de succes pentru hărțuirea procurorilor DNA”, a mai spus Kovesi.

blank