Actualitate, Stiri, Ultima Ora

KLAUS IOHANNIS, ultima săptămână înainte de a primi ştafeta de la TRAIAN BĂSESCU

Traian Băsescu petrece ultima săptămână la Cotroceni. Duminică, noul preşedinte Klaus Iohannis va depune jurământul în Parlament şi va prelua oficial funcţia de şef al statului. Până atunci, Iohannis trebuie să-şi definitiveze echipa de consilieri şi să rezolve situaţia din PNL.

iohannis_basescu_31045200_05909300

Klaus Iohannis a revenit duminică seara din vacanță şi se pregăteşte pentru o săptămână plină.

Liberalii trebuie să aleagă înlocuitorul lui Iohannis la vârful partidului, iar, luni, are loc o primă discuţie în acest sens. Potrivit România TV, joi va avea loc ședința PNL în care va fi ales succesoru său. Funcţia de co-preşedinte al PNL este disputată de Teodor Atanasiu şi Ludovic Orban.

Pe de altă parte, Iohannis este aşteptat să își definitiveze echipa pentru Cotroceni, singurul anunţ oficial de până acum fiind cel legat de purtătorul său de cuvânt, Tatiana Niculescu Bran.

Duminică, 21 decembrie, de la ora 12.00, Klaus Iohannis va depune jurământul de învestitură în Parlament.

La Camera Deputaţilor, deja se fac pregătiri pentru ceremonie. Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a declarat luni că toţi invitaţii lui Klaus Iohannis, vor avea locuri asigurate duminică, în plenul Parlamentului.

‘Locurile din sala de plen sunt asigurate pentru 500 de senatori şi deputaţi şi diferenţa, în cele două balcoane, care sunt rezervate acestui scop. Dar, din experienţa anilor de până acum, niciodată, nici măcar la jurământul parlamentarilor, nu s-au acoperit toate locurile. Invitaţii preşedintelui Iohannis în mod categoric au rezervată partea din dreapta tribunei pentru o parte dintre ei şi balconul central pentru ambasadori (…). Vor avea loc toţi cei invitaţi. În mod categoric, protocolul Parlamentului împreună cu preşedintele ales, domnul Klaus Iohannis, vor stabili în aşa fel încât toţi invitaţii să aibă locuri, inclusiv toţi parlamentarii să aibă locurile lor’, a declarat Mircovici luni.

El a precizat că până în prezent Iohannis nu a comunicat Parlamentului lista cu invitaţii.

‘Nu ne-a comunicat domnul Iohannis invitaţii şi nici noi nu am avut curiozitatea să-l întrebăm’, a adăugat Mircovici.

Secretarul Camerei Deputaţilor a explicat că a existat o observaţie din partea unui senator referitoare la toţi cei care vor participa la jurământ şi la posibilitatea ca locurile să nu fie suficiente.  ‘A fost o singură observaţie din partea unui coleg senator, care este la primul mandat şi nu a avut niciodată experienţa unor astfel de activităţi. În mod categoric, invitaţii preşedintelui Iohannis vor avea toţi loc în sală’, a spus Mircovici.

Până atunci, Klaus Iohannis va participa marţi, 16 decembrie, la ceremoniile organizate la Timişoara cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la Revoluţie.

Anul acesta, pe 16 decembrie, se împlinesc 25 de ani de când națiunea română și-a strigat dreptul la libertate. Sunt 25 de ani de când românii au rupt, cu prețul atâtor vieți de martiri, lanțurile unui regim opresiv și au oprit sufocarea națiunii lor.

Vă chem să ne amintim împreună de acele zile, în care națiunea noastră și-a recâștigat libertatea și să ne afirmăm deschis admirația pentru eroismul tuturor celor care s-au opus dictaturii comuniste.

Să ne amintim de eroii de la Timișoara, să prețuim astfel memoria lor și să veghem în continuare la sănătatea societății noastre.

Cea mai importantă lecție a lui Decembrie 1989 este că armele nu pot sfărâma niciodată conștiința oamenilor, iar valorile libertății și democrației trebuie apărate cu orice preț”, a scris Iohannis pe Facebook.

blank