Actualitate, Featured

Klaus Iohannis promite că România va fi o ţara cu adevarat democrată

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul Forumului European pentru Antreprenoriat. El a ținut să transmită un mesaj către extern și a promis că ”România de mâine” va fi țara ”democrației și a domniei legii”.

Klaus Iohannis promite că România va fi o ţara cu adevarat democrată

”La Consiliul European de luna trecută am reafirmat, împreună cu liderii statelor Uniunii, imperativul consolidării bazelor economice ale Uniunii, surse esențiale pentru prosperitatea și competitivitatea Europei.

Am decis faptul că se impune o abordare pe termen lung dedicată viitorului industriei în Uniunea Europeană, care să asigure dezvoltarea tehnologiilor de vârf și să permită continentului nostru să rămână o putere industrială și în secolul XXI.

Vom continua demersurile de consolidare a unei «politici industriale de vârf» a Uniunii, capabilă să genereze inovație și competitivitate pe termen lung.

Este important să intensificăm eforturile de aprofundare și consolidare a Pieței Unice, cu un accent deosebit pe dezvoltarea și integrarea serviciilor digitale, desigur, în condiții de securitate în privința viitorului infrastructurii digitale.

Consider că dezvoltarea antreprenoriatului este una dintre soluțiile esențiale pentru întărirea convergenței economice și a coeziunii sociale în Europa. Iar acestea trebuie cimentate prin apartenența la același set de valori: democrație, libertate și domnia legii.

Klaus Iohannis doamnelor și domnilor,

Economia globală înregistrează o veritabilă revoluție digitală, fie că vorbim de industrie, comerț sau servicii, mergând până la securitatea națională și infrastructurile critice de comunicații.

Tehnologiile esențiale și lanțurile valorice strategice trebuie să se adapteze condițiilor de piață, precum și noilor competitori globali.

Din fericire, Europa are toate ingredientele necesare pentru a reuși. Companiile noastre, angajații acestora și toți cetățenii europeni așteaptă măsuri care să ofere răspunsuri la provocările cu care ne confruntăm în prezent. Contextul global reclamă din partea noastră, poate mai mult decât oricând în istoria recentă, pragmatism și ambiție în aspirațiile noastre comune.

Europa are nevoie de un «nou suflu antreprenorial». Trebuie să încurajăm asumarea de «riscuri creative» și să stimulăm investițiile în cercetare și inovare. Este imperativ să mobilizăm resurse insuficient apreciate și valorificate, precum energiile creative ale tinerei generații sau ale antreprenoriatului feminin.

Trebuie să recunoaștem faptul că antreprenoriatul și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii reprezintă piloni ai prosperității și competitivității globale a Europei.

În data de 9 mai voi găzdui, la Sibiu, Summitul privind viitorul Europei. Cu acest prilej, împreună cu liderii statelor membre, vom reafirma faptul că Uniunea prosperă și sustenabilă este o Uniune care acordă prioritate economiei europene și stimulării actorilor economici competitivi.

În România, am îndemnat constant autoritățile guvernamentale să sprijine dimensiunea investițională și să creeze condițiile necesare pentru dezvoltarea lanțurilor valorice de producție din industria 4.0, economia circulară sau oportunitățile pentru IMM-uri în cadrul lanțurilor strategice din industria de apărare. Nu trebuie să uităm nici de rolul antreprenoriatului în dezvoltarea parteneriatelor strategice, cum ar fi relația cu Statele Unite ale Americii.

Vreau să punctez, cu această ocazie, expertiza și potențialul României în privința dezvoltării serviciilor digitale, inclusiv legate de securitatea cibernetică. Numărul companiilor IT din țara noastră a crescut vertiginos în ultimul deceniu, start-up-urile practic s-au dublat în ultimii 5-6 ani, iar piața de profil crește cu ritmuri anuale de 15%.

Majoritatea dintre acestea sunt companii mici, multe start-up-uri, bazate pe capital românesc și străin deopotrivă, orientate spre exterior, trei sferturi din volumul de activitate fiind destinat partenerilor de afaceri din Piața Unică și din Statele Unite.

Pentru întreprinzătorii mici și mijlocii, în special, digitalizarea administrației este imperativă pentru înlesnirea interacțiunii cu autoritățile, astfel încât IMM-urile să resimtă beneficiile simplificării birocrației.

Klaus Iohannis acest obiectiv ar trebui să reprezinte, fără îndoială, o preocupare esențială și pentru autoritățile din România.

Doamnelor și domnilor,

Am convingerea că documentul programatic pe care îl semnați astăzi – «Declarația de la București privind antreprenoriatul», va sta la baza conturării unei foi de parcurs utile în activitatea viitoarei Comisii Europene, dar și a statelor membre, în direcția unei politici pragmatice, de consolidare a competitivității economice a Uniunii.

Suntem conștienți că IMM-rile reprezintă unul dintre cele mai vulnerabile segmente la schimbările din mediul economic și cel de reglementare. Decidenții guvernamentali, și mă refer aici inclusiv la situația din România, au datoria să asigure un cadru legal stabil, predictibil și rezonabil.

Sunt convins că dumneavoastră apreciați cu toții virtuțile predictibilității și ale unui cadru de reglementare suplu și prietenos cu mediul de afaceri.

Trebuie să o spunem deschis: responsabilitatea în politicile economice are de suferit de pe urma tentațiilor și deciziilor populiste, care nu ajută deloc la rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă societățile noastre.

Dificultățile prin care trec mulți dintre cetățenii noștri au nevoie de soluții serioase și sustenabile, care să genereze prosperitate pe termen lung.

Uniunea Europeană trebuie și poate să acționeze mai aproape de cetățenii săi și împreună cu întreprinzătorii săi.

Stimați invitați,

Uniunea traversează în prezent o perioadă deosebit de importantă pentru viitorul nostru comun.

În acest sens, cred că trebuie să spunem mai des povestea succesului Uniunii Europene, un proiect al păcii și prosperității fără egal în istorie. Nu trebuie să ne ferim să afirmăm clar și răspicat: împreună suntem mai mult decât suma părților!

Cu luciditate și echilibru vom realiza că beneficiem de toate atuurile pentru ca întreprinzătorii Europei să contribuie la prosperitatea economică, în beneficiul tuturor cetățenilor noștri.

Sunt convins că și întreprinzătorii României vor fi în măsură să susțină acest obiectiv!

România de mâine va fi România antreprenorială, adică țara oamenilor curajoși și ambițioși, țara liberei inițiative, a democrației și a domniei legii.”, a spus Klaus Iohannis.

blank