Politic, Stiri

Klaus Iohannis a prezentat o scrisoare de sprijin de la ANGELA MERKEL: Categoric mă susţine

Klaus Iohannis a declarat, joi, că Angela Merkel, cancelarul german, îl susţine în cursa pentru Cotroceni şi a prezentat o scrisoare primită în acest sens, la data de 28 octombrie

merkel_74781500_68557500

Klaus Iohannis a declarat, la Adevarul Live, că nu a existat un plan ca Angela Merkel să vină în România, dar a prezentat o scrisoare primită de la cancelarul german, datată 28 octombrie.

„Categoric mă susţine, mi-a scris că mă susţine. Am o scrisoare de la domnia sa. (…) Nu e stilul meu să epatez cu scrisori de sprijin, cu sprijinul unor politicieni remarcabili. Pentru mine a fost o bucurie că am primit scrisoarea. Să fim realişti, şi doamna Merkel şi eu suntem şefi de partide în PPE şi ne sprijinim reciproc când sunt alegeri. E o notă specială în relaţia noastră, ne cunoaştem personal”, a spus Iohannis.

Întrebat cât ar conta pentru alegători relaţia cu cancelarul german, Iohannis a răspuns: „Cu siguranţă se pot întâmpla lucruri dintre cele mai bune. Există şi trebuie cultivate relaţiile bilaterale. Sunt foarte importante. E important să fim bine conectaţi la cea mai mare economie a Europei. Putem avea numai beneficii, investiţii noi, o creştere a schimburilor comerciale, o creştere de sprijin în PPE.”
„Stimate domnule Iohannis,
 
Am aflat cu bucurie faptul că veţi candida la alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie din partea Alianţei Creştin Liberale. Cetăţenii români regăsesc în candidatura dumneavoastră o serie de virtuţi care în Europa sunt foarte apreciate. Ca primar al oraşului transilvănean Sibiu aţi dovedit competenţe administrative şi spirit european autentic. Prin trecerea PNL la popularii europeni şi prin alianţa încheiată cu PDL aţi reuşit să creaţi o forţă puternică a clasei de mijloc. Vă doresc multă determinare şi energie şi sper într-o victorie a dvs. şi a Alianţei Creştin Liberale”, este scris în scrisoarea respectivă, potrivit adevărul.

Pe de altă partem Iohannis a spus că cele două confruntări televizate cu Victor Ponta au fost „foarte intense ca şi emoţii şi cred că în asta constă dificultatea unor dezbateri cu o asemenea miză”.

„Telespectatorii de multe ori nu îşi dau seama ce se întâmplă acolo şi cred că sunt doi oameni care stau şi discută lucruri. Presiunea e imensă, tensiunea e mare şi, din acest motiv,unele au un rezultat mai bun, altele nu au rezultatul aşteptat şi astfel de dezbateri sunt teste foarte puternice pentru candidaţi”, a spus Iohannis.

Liberalul a precizat că cele două emisiuni au fost „în esenţă  bine făcute”.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.  „Ambele au satisfăcut nevoia de dezbatere, au adus informaţii, au creat premisele pentru a-l cunoaşte şi pe un candidat, şi pe altul. E bine că au fost două dezbateri. Alegătorul poate lua informaţii dintr-o parte şi alta. Sper că prin aceste apariţii, români care nu intenţionau să meargă lavot să îşi schimbe părerea. Poate vă amintiţi, am spus că aceste apariţii nu au fost negociate, contracandidatul meu a stabilit cu propriul staff când vor avea loc, lucru care nu mi-a plăcut, dar cum Ponta a evitat cu orice preţ organizarea pe o platformă publică neutră, am decis să merg. Nu putem avea un tur doi fără dezbateri. Dacă nu aş fi mers la acestea, nu am fi avut nicio dezbatere. Ponta nu are interes să se prezinte pe o platformă neutră. Am şi eu un program de campanie electorală, nu stau la dispoziţia cuiva să îmi facă program. Întâmplarea face ca pentru azi să fi primit două invitaţii. Cum am considerat că două dezbater au fost suficiente, am decis să merg la altă televiziune, la Digi 24”, a declarat Iohannis.

blank