Politic

Klaus Iohannis, mesaj de ultimă oră pe Facebook

Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Zilei internaționale pentru eliminarea discriminării rasiale în care subliniază rolul diversității și multiculturalismului și totodată importanța renunțării la prejudecăți în societatea actuală.

iohannis_plangepoza_26556900

„În această zi specială, aduc un omagiu tuturor celor care au luptat și luptă pentru o lume a toleranței, egalității de șanse și dreptății. Păstrarea memoriei istorice cu privire la formele de discriminare rasială care au marcat atât de grav umanitatea este o datorie a prezentului și o necesitate pentru progresul oricărei societăți. Doar prin cunoașterea și înțelegerea tragediilor istorice devenim conștienți de impactul devastator pe care îl poate avea discriminarea. Să nu uităm că pentru libertatea de astăzi s-a luptat cu prețul vieții iar noi suntem datori să protejăm și să apărăm drepturile fundamentale ale omului, pentru ca nedreptățile să rămână lecții ale trecutului, și nu actualități”, afirmă președintele, în mesaj.

Iohannis subliniază că diversitatea și multiculturalismul fac lumea de astăzi mai bogată iar renunțarea la prejudecăți face societatea mai solidă.

„Știm deja din secolul trecut că discriminarea de orice fel contrazice valorile societății românești și mai ales respectul, acceptarea celuilalt și solidaritatea dintre noi. Combaterea rasismului, a discriminării rasiale, a xenofobiei și intoleranței este o obligație nu doar a oamenilor politici sau a organizațiilor neguvernamentale, ci a întregii societăți românești. Îmi doresc ca mesajul meu, în calitate de președinte al României, să contribuie la efortul comun împotriva discriminării rasiale de orice fel. Înțelegând lecțiile trecutului, vom avea puterea să creăm împreună un viitor al păcii și libertății, al democrației și toleranței”, mai arată președintele Klaus Iohannis.

blank