Politic, Stiri, Ultima Ora

Klaus Iohannis în L’Express: Românii îşi pun speranţe în viitor, aspiră la schimbare

Revista L’Express a publicat, în ultimul ei număr, un lung interviu cu președintele Klaus Iohannis. În cele trei pagini de dialog cu Charles Haquet şi Iulia Badea Guéritée, noul preşedinte al României și-a prezentat priorităţile, dar şi agenda pe următoarele săptămâni. Combaterea corupţiei, sistemele de sănătate şi de învăţământ cu probleme, aderarea la spațiul Schengen, rromii sunt câteva dintre subiectele detaliate de Klaus Iohannis, în paginile publicaţiei franceze, informează RFI.ro.

kls_intv_68137600

Încă de la începutul discuţiei, cu cei doi trimişi speciali ai revistei L’Express, Klaus Iohannis recunoaşte că a fost „surprins” de victoria sa, chiar dacă „credea în ea încă de la început”.

„Cred că românii nu au realizat miza scrutinului decât după primul tur când ne-am regăsit faţă în faţă doar doi candidaţi. Românii au înţeles de abia atunci ce se întâmplă, aveau de ales nu doar între două persoane ci şi între vechiul sistem – de care mulţi vroiau să scape – şi un sistem diferit, mai atipic. Voturile diasporei şi ale tinerilor au contribuit mult la victoria mea”, a afirmat Klaus Iohannis.

În viziunea președintelui ales, prin votul lor, alegătorii au ales să transmită două mesaje :

„Pe de-o parte resping partidul social-democrat al premierului Victor Ponta şi, pe de altă parte, îşi pun speranţe în viitor, aspiră la schimbare”, a spus Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, întrebat cum va proceda în privința coabitării cu PSD-ul și cu prim-ministrul Victor Ponta, președintele ales a afirmat că va face lucrurile altfel decât predecesorii săi.

„Cum am spus voi face lucrurile altfel decât predecesorii mei. Mai puţin scandal, mai puţin zgomot mediatic şi mai mult interes pentru esenţa problemelor. N-o să mă vedeţi pe niciun platou de televiziune certându-mă cu premierul ţării. Chiar dacă faptul că Victor Ponta a fost adversarul meu în recenta campanie îmi va îngreuna lucrurile voi face în aşa fel pentru ca colaborarea cu guvernul să fie corectă”, a declarat liderul de la Cotroceni.

De asemenea, Klaus Iohannis a recunoscut că „nu va putea impune singur schimbarea” şi că „are nevoie să se sprijine pe un guvern care lucrează în acelaşi sens”.

„Lucrurile nu vor putea evolua decât dacă guvernul îmi susţine cauza, lucru care sper să se realizeze în 2015 sau cel mai târziu în 2016 după legislative. Acţiunea mea se înscrie în timp de aceea doresc sà rămân la putere două mandate”, a mai spus Klaus Iohannis.

blank