Actualitate, Featured

Klaus Iohannis este încolțit! Se cere tot mai tare demisia președintelui

Klaus Iohannis a luat parte la protestul ilegal de duminică seara, organizat împotriva Guvernului Grindeanu și a Legii grațierii.

Prin prezența sa, Klaus Iohannis a dovedit că este interesat de căderea Guvernului. Mai mult, se pare că Iohannis chiar a avut grijă ca jurnaliștii să ajungă imediat la el pentru a-și manifestă indignarea față de proiectul de ordonanță privind grațierea unor pedepse.

„Am venit aici în Piața Universității, ca și miile de români, ca să-mi arăt indignarea. O gașcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislația din România, vrea să slăbească statul de drept. Așa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislația și zeci, sute de politicieni certați cu legea să se găsescă cu dosarele curate și să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignați”, a declarat Iohannis, aflat la Piața Universității.

Pentru acest lucru, Luju.ro cere răspicat demisia președintelui Iohannis pe motiv că a încălcat Articolul 80 din Constituția României.

Ce spune Art.80 (Rolul Președintelui) din Constituție?

(1) Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.

(2) Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.

Ca o completare, alin. 1 al Articolului 95 din Constituție prevede ca, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

blank