Politic, Stiri

Klaus Iohannis dorește dezvoltarea relaţiilor cu Republica Populară Chineză

România doreşte să „dezvolte, în continuare, ansamblul relaţiilor cu Republica Populară Chineză, prin diversificarea cooperării economice şi extinderea legăturilor interumane”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul discursului susţinut la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.

Klaus Iohannis: Dorim să dezvoltăm, în continuare, ansamblul relaţiilor cu Republica Populară Chineză 85

Potrivit acestuia relaţia cu China trebuie abordată „într-o manieră cuprinzătoare, realistă şi pe termen lung, care să răspundă intereselor noastre reciproce. Considerăm, că, în acest fel, vom contribui şi la realizarea obiectivelor Agendei cooperării strategice 2020 a relaţiilor UE – China”.

România doreşte să facilitete fluxurile comerciale în şi dinspre Europa, prin realizarea unui coridor de mărfuri între Marea Neagră şi Marea Caspică, care să conecteze Asia Centrală la Europa şi, mai departe spre est, spre China.

„Avem un interes special şi în dezvoltarea relaţiilor cu statele din Asia Centrală, intenţionând consolidarea dialogului politic şi intensificarea cooperării energetice şi economice. Asia Centrală poate juca un rol cheie în diversificarea surselor de aprovizionare cu hidrocarburi ale Europei. De asemenea, dorim să facilităm fluxurile comerciale în şi dinspre Europa, prin realizarea unui coridor de mărfuri între Marea Neagră şi Marea Caspică, care să conecteze Asia Centrală la Europa şi, mai departe spre est, spre China. Portul Constanţa, coridorul dunărean, sunt atuuri importante pe care România le va folosi în acest demers”, a mai spus Klaus Iohannis.

Discursul preşedintelui Iohannis arată o schimbare de optică în privinţa relaţiilor cu China, faţă de care a avut o poziţie uşor diferită în campania electorală, cel puţin în ceea ce priveşte relaţiile politice.

„Până la o relație politică specială e cale lungă. Critica mea a fost față de politica din China – încălcarea drepturilor omului, criticile există, toată lumea le cunoaște, mai încet cu pianul pe scări” spunea Klaus Iohannis anul trecut, în noiembrie, potrivit mai multor publicaţii.

Ulterior, cel care avea să câştige alegerile prezidenţiale a venit cu clarificări privind poziţia sa, subliniind că România ar trebui să se concentreze în primul rând pe relaţiile de natură economică, în relaţiile cu statul chinez.

blank