International, Stiri

Kate Middleton a născut un băiat!

 După aproape o zi de travaliu, soţia prinţului William al Marii Britanii, Kate Middleton, a adus pe lume un băiat.

Kate Middleton a născut un băiatDucesa de Cambridge, Kate Middleton, a adus pe lume un băieţel. Bebeluşul regal a venit pe lume la ora 16.24 (18.24 – ora României). Proaspăta mămică şi fiul ei vor rămâne la spital peste noapte.

Micuţul are 3,800 kilograme. Bebeluşul este primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, informează BBC.

Consoarta prinţului William al Marii a născut după 12 ore de travaliu, durerile începând încă de luni dimineaţă.

Venirea pe lume a copilului princiar a fost aşteptată cu sufletul la gură de întreaga lume, iar la spitalul St. Mary din Londra, unde a fost internată ducesa de Cambridge, s-au adunat ziarişti din toată lumea. De asemenea, mii de persoane s-au adunat în faţa Palatului Buckingham.

Ducesa de Cambridge a fost internată la maternitatea spitalului St. Marry, luni, la puţin timp după ora locală 06.00 (04.00 – ora României). Soţul ei a însoţit-o la spital şi, potrivit presei britanice, ar fi asistat la naştere.

„Înălţimea sa regală Ducesa de Cambridge a născut un băiat, la ora 16.24. Nou-născutul cântăreşte 3,8 kg. Ducele de Cambridge a fost prezent la naştere. Regina, Ducele de Edinburgh, Prinţul de Wales, Ducesa de Cornwall, Prinţul Harry şi membrii ambelor familii au fost informaţi şi sunt bucuroşi de veste. Înălţimea sa regală şi copilul său sunt amândoi în stare bună şi vor rămâne în spital peste noapte”, se arată în comunicatul oficial difuzat de Palatul Kensington.

blank