“Dar așa sunt toate dosarele de la DNA. Sunt bazate pe acuzații formulate de oameni”.
(Elena Udrea, interviu Hotnews, 30 ianuarie 2015)
O dreptate fondată pe delațiuni. Și o lege la bunul plac al SRI, ”cei care au informațiile”, care și-au subordonat DNA, ”cei care formulează acuzațiile” și care, împreună vasăzică, avînd la mînă și niscaiva judecători dresați cu propriile dosare, pot condamna pe oricine din România.
Căci, aproape oricare dintre noi sîntem potențiali infractori. Avem un schelet în dulap, o spaimă sădită în suflet și sîntem la mîna celor care ”au puterea de a decide pe cine acuzi și cînd acuzi!”.
Unii i-ar spune separația puterilor în stat, dar ea îi spune rezultat al unor interese oculte.
Aceasta este definiția justiției din România, oferită de Elena Udrea.
Dacă e așa, atunci cum rămîne cu inspirata reformă a justiției, pe care o lăuda pînă mai ieri, mai exact înainte ca ea însăși să fie urmărită penal pentru spălare de bani?
Dar dacă nu e așa, e timpul ca justiția să o arate. Pentru că, din partea ei, Udrea ne-a spus ceea ce era de spus.
În interviul de ieri de la Hotnews, Udrea desenează ferm și sincer portretul statului român, așa cum l-a cunoscut și influențat.
Un stat în care politicianul Udrea discută dosare penale ale prietenilor cunoștințelor, ”domnul Culiță Tărîță, Dumnezeu să-l ierte”, și le discută nu doar cu șefa DIICOT, instituție care le instrumenta, dar și direct cu președintele României. Nu o dată, ci repetat, caz după caz, ori de cîte ori e nevoie!
În ce calitate? ”Sursă alternativă de informații”, le spune, mîndră, senină, decisivă, Elena Udrea celor doi jurnaliști.
Încercați să vă faceți și dumneavoastră un sistem de informații paralel cu cele ale statului. Durează două zile pînă cînd vă ridică? Nu, nu durează, pentru că e împotriva legii să fii arhitectul unor puteri dincolo de puterile recunoscute ca atare. Azi facem un SRI paralel, mîine, o armată, mai încolo, o justiție privată.
Dacă ar fi să o credem pe Udrea, președintele Traian Băsescu însuși n-avea nici o problemă cu statul acesta paralel. L-o fi găsit și el normal. O fi fost normal să o numească șefă la DIICOT pe protejata protejatei, cea care învîrtea dosare de retrocedări și, apoi, ajunsă la butoanele unui mare parchet, va aplica metode mafiote de intimidare a adversarilor propriei găști. Elena Udrea deplînge că Alina Bica n-a avut acces la informațiile SRI. Dacă tot era mafie, după cum arată azi procurorii DNA, barem să fie mafie totală, cu date și de la SRI! Imaginați-vă cum ar fi sunat. ”Această retrocedare frauduloasă beneficiază de sprijinul SRI”. Sau: ”Act de șpăguire autorizat de serviciile secrete”.
Astfel curge tot interviul, o probă candidă de democrație nemaivăzută, cu motivația pragmatică și severă că ”așa e viața”. Așa e viața în cel mai sărac al doilea stat al UE, condus după reguli fără egal în lumea civilizată.
Va rezista justiția plasei de amenințări?
În interviul Elenei Udrea transpare evident, să nu ne facem că n-o observăm, trimiterea la relația personală dintre șefa DNA Codruța Kovesi și șeful temporar al SRI, Florian Coldea. S-a ajuns la chestiuni private, orice e aruncat în joc, vă luați de mine, vărs vitriolul ce-l știu despre voi! Ca și cum relațiile private dintre doi oameni ar putea fi obiectul rușinii publice. E relația dintre Kovesi și Coldea obiect de atac? Au comis vreo ilegalitate împreună că altfel care ar fi șantajul? Sau e, așa cum spune comunicatele SRI și DNA; sînt afirmațiile de necomentat ale unui urmărit penal?
Udrea bănuiește că există sonor al fotografiilor de la Paris, cu ea și Bica, și atunci contraatacă pe un plan intim. Filajul din Franța a fost unul complet. Și, în speranța că sunetul nu va apărea, personajul din filmul mut scoate limba.
Mai știe și că urmează alte dosare. Însă a trecut vremea cînd avea informații privilegiate ca să se poată feri.
Nu de mult, știa tot. Fără nici o rezervă, ea afirmă că aflasese despre mandatul DNA de urmărire a lui Bica! E complet ilegal ca un politician să folosească pîrghiile și relațiile statale ca să știe ce amic al său e urmărit de justiție. Interviul mustește de afirmații grave, rostite cu aerul celui care fie nu înțelege, fie nu-l mai interesează cît de incriminant e ceea ce spune…
Prin urmare, lansează ultimatumul la Coldea și, prin el, la Kovesi, ”pe care am pomenit-o și pe ea în denunț”.
Cunoaștem genul acesta de amenințare personală, de încercare de compromitere, toți cei care s-au atins de Doamna au suportat-o. Și ce? Numai cine se teme va ceda.
E un test de maturitate a justiției. A unor instituții și a unor cariere. S-a ajuns aici pentru că, după îndelungi amînări și sacrificii interne misterioase, să nu uităm pensionarea procurorului Mariana Alexandru din cazul Bute! (”a dat secrete din dosare către Hrebenciuc”, spune fostul ministru al Turismului) justiția o urmărește penal pe Elena Udrea cea care, din propriile descrieri, era un factotum al statului român. Oriunde se înregistra un caz sensibil, apărea ea.
În ce calitate? ”În calitate de persoană care putea”, răspunde Udrea. Cît adevăr! Putea să discute, putea să rezolve, putea ceea ce, o spune tot ea, uneori nici președintele țării nu putea.
Faptul că cetățenii nu o votaseră pentru o asemenea poziție, că nu fusese numită de nimeni din stat și că nu avea răspunderea legală a ceea ce spune că făcea, acestea par detalii în narațiunea epocală.
Udrea intervenea să fie numită o anumită șefă la DNA, intermedia dialoguri între șefii SRI și propriul soț, îi șoptea președintelui ceva și apoi șeful statului îi chema la explicații pe șefii serviciilor secrete ale României. Și cîte și mai cîte!
Ar mai fi o discuție de făcut. Multă vreme rezultă că șefii SRI au coabitat cu Udrea, căreia îi dădeau explicații, ca de la inițiat la inițiat. Acum, acest raport ocult se întoarce împotriva lor.
Încă o dată: este autoportretul pe care Elena Udrea și-l sculptează în interviul antologic luat de Pantazi și Tăpălagă pentru Hotnews, nu interpretarea cititorilor sau a jurnaliștilor.
O vedem pe Udrea autentică, pe acea Udrea pe care oamenii o intuiau și care acum ni se prăvălește ca o avalanșă de pe toți versanții abrupți ai personalității sale dominatoare. Ea enumeră fapte care în orice democrație europeană ar îngheța sîngele povestitorului sau auditoriului. La alții s-ar numi autodenunț, la noi se cheamă amenințări pentru alții.
Dar e foarte bine! Nu cu politicienii de rang secund, nu cu afaceriștii de carton, ci cu stăpînii autodeclarați ai statului, aici își dau oamenii legii proba curajului și a echilibrului de sine.
Întrebare. Dacă într-adevăr Coldea este un Machiavelli digital și Kovesi îl anturează, amîndoi invidioși pînă la icter pe puterea apropiatei președintelui, dacă 500.000 de euro dirijați de SRI au mers la televiziunea lui Ghiță, cu ce face asta mai puțin grave acuzațiile la adresa Elenei Udrea în cu totul altă speță? Că ea pentru altceva este investigată de procurori.
Mai mulți vinovați în general nu înseamnă mai puțină vinovăție pe cazul despre care vorbim.
Justiția are o datorie simplu de formulat și deloc simplu de îndeplinit. Față de cetățeanul Elena Udrea, să-i asigure un tratament legal și, dacă va fi cazul, un proces corect. Și să verifice afirmațiile sale, cu sau fără legătură cu propriul dosar. Să nu transforme atacurile lui Udrea în motiv de răfuială cu acuzatul. Să fie o justiție care să rămînă pe subiect, nu să fugă după fentă.
Iar față de toți ceilalți români să demonstreze că nimeni nu e mai presus de lege.