Actualitate, Featured

Judecătorii din CSM, criticaţi de colegii lor de la Judecătorii, dar şi de procurori: Nu au reacţionat la declaraţii politice

este 200 de magistraţi semnează o scrisoare prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de atitudinea Secţiei pentru judecători a CSM în faţa unor atacuri ale politicienilor şi ale presei asupra judecătorilor. Chiar dacă scrisoarea se referă la Secţia pentru judecători, documentul este semnat şi de peste 80 de procurori. Aproape 100 dintre judecătorii semnatari sunt de la judecătorii.

„Având însă în vedere frecvența deosebit de ridicată a unor atacuri îndreptate împotriva judecătorilor, nu putem să nu constatăm că marea lor majoritate nu au determinat nicio reacție din partea Secției pentru judecători, deși gravitatea acestora ar fi impus, în anumite situații, formularea unor declarații de apărare a independenței sistemului judiciar sau a reputației magistraților”, se arată în scrisoarea care a fost trimisă la CSM, potrivit ziare.com.

Magistrații susțîn că Secția pentru judecători din CSM a reacționat de prea puține ori față de câte atacuri au fost în ultima perioada. Ei reamintesc de organizarea la dată de 9 iunie 2018 de către PSD a mitingului intitulat „Stop abuzurilor din justiție”, în cadrul căruia discursul public a fost unul extrem de violent și denigrator la adresa magistraților români, care au fost calificați fără menajamente „șobolani”.

„Cu privire la acest atac fără precedent la adresa justiției din România este de menționat că, doar la sesizarea plenului Consiliului Superior al Magistraturii de către Asociația Forumul Judecătorilor din România și peste 1.500 de magistrați cu o cerere de apărare a independenței, a apărut și o reacție publică din partea Consiliului Superior al Magistraturii abia la dată de 5 iulie 2018, la aproape o luna de la lansarea în spațiul public a mesajului denigrator, că urmare a admiterii cu majoritate a acestei cereri”, se arată în scrisoare.

„Astfel, având în vedere că cererea de apărare a independenței sistemului judiciar a primit 1 vot nul și 1 vot împotriva, considerăm că era mai mult decât necesar a se cunoaște opinia tuturor membrilor plenului care au votat, pentru a se exclude eventualele speculații cu privire la faptul că votul împotriva a fost acordat chiar de către un judecător”, arată magistrații.

blank