International, Stiri

Jose Barroso îl avertizează pe Putin.

Şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, l-a avertizat, vineri, pe preşedintele rus, Vladimir Putin, că orice nouă acţiune în sensul „destabilizării” Ucrainei va avea „un preţ ridicat” pentru Rusia, informează AFP.

barroso_poza_poza_08733700_13056500_67450100

„A fost o discuţie foarte simplă, în cursul căreia domnul Barroso a exprimat profunda preocupare în legătură cu informaţiile privind participarea directă a trupelor ruse la confruntările din Ucraina”, anunţă Comisia Europeană, scrie Mediafax.ro.

„Domnul Barroso a condamnat cu fermitate incursiunile şi operaţiunile ruse pe teritoriul ucrainean, cerându-i preşedintelui Putin să inverseze actualul curs al lucrurilor. Uniunea Europeană a anunţat clar că orice nouă acţiune în sensul destabilizării Ucrainei va avea un preţ ridicat”, precizează comunicatul.

blank