International, Stiri

JIHAD pentru MINORE: Ce aruncă adolescentele în brațele luptătorilor ISIS?

Autoritățile americane fac cercetări pentru a afla dacă trei adolescente din Denver, care au încercat să se alăture luptătorilor ISIS, mai au prieteni sau cunoscuți cu intenții asemănătoare.

isis_3-465x390

Două fete de 17, respectiv 15 ani, de origine somaleză, și prietena lor de 16 ani, de origine sudaneză, au fost oprite în timp ce călătoreau spe Siria pentru a intra în rândurile ISIS.

Agenții FBI le-au interpelat pe cele trei prietene pe aeroportul din Frankfurt, weekendul trecut, scrie Denver Post. Ele au fost trimise înapoi în Colorado, unde au ajuns cu bine la familiile lor, a declarat Suzie Payne, purtătoarea de cuvânt a FBI. Ea a explicat că fetele se îndreptau spre Siria via Turcia, iar anchetatorii verifică toate urmele lăsate de acestea, inclusiv pe computere.

Tații adolescentelor au raportat dispariția lor după ce acestea au lipsit vinerea trecută de la școală, și-au luat pașapoartele, iar cele două surori au plecat și cu 2000 de dolari din casă.

Fetele au povestit anchetatorilor că au stat o zi întreagă pe aeroportul din Frankfurt și că au mers în Germania pentru „probleme de familie”, fără a vrea să dea alte detalii.

De la apariția peste noapte a grupării ISIS, sute de tineri din Statele Unite și Europa Occidentală, parcă hipnotizați, își lasă baltă familiile și casele și merg să se alăture grupării teroriste. Paradoxal, printre ei se află multe fete, care merg se aruncă în brațele jihadiștilor, în ciuda persecuțiilor și umilințelor crunte la care aceștia supun femeile.

blank