Actualitate, Featured

Jigniri incredibile la adresa Monicăi Macovei. A fost făcută „curcă beată”

Monica Macovei a anunțat că a câștigat unul dintre procesele intentate jurnaliștilor Antena 3 dar Victor Roncea a contrazis-o și vine cu o serie de explicații, dar și insulte la adresa acesteia, numind-o „era să scriu curcă beată”. Iată postarea jurnalistului de pe contul său de Facebook.

„Ca de ziua Republicii Socialiste România, fostul procuror comunist Monica Macovei se laudă că a câștigat procesul contra libertății presei, cu mine, Radu Tudor și Mihai Gâdea. În postarea ei triumfalistă decretează că am fi fost puși să ștergem de pe site-urile noastre „minciunile” despre participarea ei la mineriada din iunie 1990. Nimic mai fals! Curtea de Apel, deși dă peste cap decizia justă a Tribunalului – only în România! -, bazată pe recomandările CEDO privind libertatea presei, cere doar eliminarea unui pasaj – ce-i drept cheie – dintr-o postare a lui Radu Tudor, reprodusă și pe blogul meu. Privind celalalte pretenții aberante ale Mandelei – Curtea „RESPINGE RESTUL ACŢIUNII, CA NEÎNTEMEIAT”.

Așadar, Macovei rămâne și pentru Instanța aceeași procuroare – era să scriu curca beată – activă la mineriadă din iunie 1990 în serviciul FSN și al lui Ion Iliescu. Singura mea obligație este – și o reproduc cu plăcere – următoarea: „Obligă pârâtul Roncea Victor Alexandru, să şteargă din cadrul postării sale intitulate „Să ne aducem aminte cine este Monica Macovei cu Radu Tudor, despre mineriada din iunie 90 şi Victor Roncea, despre „dreapta” din PE: „Rămân alături de asociaţia Accept şi comunitatea de gay, lesbiene, bisexuali şi trisexuali” ”, din data de 9 iulie 2014, de pe site-ul roncea.ro, următorul paragraf preluat de la pârâtul Radu Tudor: „Trecutul procurorului Macovei demonstrează că anticomunismul ei este o parodie, o glumă proastă şi o minciună grosolană. Comunismul s-a clădit şi s-a bazat în abuzul său pe oameni ca Macovei”.” Ați înțeles ce trebuie eliminat de pe postarea cu lesbienele, homosexualii, bisexualii și trisexualii Mandelei? Ca „Trecutul procurorului Macovei demonstrează că anticomunismul ei este o parodie, o glumă proastă şi o minciună grosolană. Comunismul s-a clădit şi s-a bazat în abuzul său pe oameni ca Macovei”. Deci, ca să mă înțelegeți mai bine, repet: „Trecutul procurorului Macovei demonstrează că anticomunismul ei este o parodie, o glumă proastă şi o minciună grosolană. Comunismul s-a clădit şi s-a bazat în abuzul său pe oameni ca Macovei”. În ce privește caracterul „definitiv” al sentinței, stai liniștită, cucoană: ne vedem la CEDO!”, spune Roncea pe Facebook.

blank