International

Jean Claude Juncker se opune vehement independenţei Cataloniei: ‘Alţii vor face la fel. Eu nu vreau acest lucru’

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean Claude Juncker a declarat vineri că el nu vrea ca regiunea spaniolă Catalonia să devină independentă, deoarece acest lucru ar încuraja alte regiuni să facă acelaşi lucru şi ar complica guvernarea Uniunii Europene (UE), relatează Reuters, conform news.ro.

”Dacă permitem Cataloniei – iar asta nu este treaba noastră – să se despartă (de Spania), alţii vor face la fel. Eu nu vreau acest lucru”, a declarat Juncker într-un discurs la Universitatea Luxemburg.

El s-a declarat ”foarte îngrijorat” de tendinţele separatiste din Europa şi l-a încurajat pe premierul conservator spaniol Mariano Rajoy să se asigure că deşine controlul asupra situaţiei.

Despre îndemnurile Cataloniei la o mediere a Uniunii Europene, Juncker a subliniat că CE nu poate să medieze, dacă doar o parte îi cere acest lucru.

Uniunea a subliniat că are încredere în rajoy să soluţioneze această problemă internă spaniolă.

blank