Featured, Social

Jandarm condamnat la închisoare pentru că a refuzat să vină la muncă. A zis că era obosit și stresat. Care e pedeapsa

Judecătorii militari din Iaşi au condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare un jandarm care a refuzat, nejustificat, să meargă la muncă. Mihai Chiriac a lucrat până anul trecut la Jandarmeria din Paşcani. Jandarmul lucra în MAI din anul 2013. Chiriac a fost condamnat de Tribunalul Militar pentru „insubordonare“. Între timp însă, militarul a trecut în rezervă și a atacat și sentința primei instanțe.

Potrivit procurorilor militari, el a refuzat să mai vină la muncă la sfârșitul anului 2016. Chiriac făcea parte din Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Paşcani

La ora 14.00, în data de 22.12.2016, inculpatul era programat să intre în schimbul 2, până la ora 22,00. Inculpatul nu s-a prezentat la program şi nici nu a înştiinţat superiorii despre faptul că nu se prezintă. Lipsa inculpatului a fost sesizată de către plt. adj. R.G.D., care trebuia să predea inculpatului echipamentul pentru misiune. Plt. adj. R. l-a sesizat pe slt. Ş. privind lipsa inculpatului de la program“, se arată în motivarea primei instanţe, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Jandarmul a explicat că nu a reușit să ajungă la unitate pentru că muncise peste program şi nu a reuşit să ajungă acasă pentru a se odihni. El nu a întocmit însă un raport referitor la presupusa munca în afara programului.

Colegii au depus mărturie împotriva lui

Comandantul jandarmului a precizat că a vorbit de trei ori cu Chiriac, cerându-i să vină la muncă.

De fiecare dată, inculpatul a refuzat precizând că este obosit, că este stresat. Conversaţiile au fost realizate prin telefon, dar au fost puse pe difuzorul aparatului, astfel că au fost ascultate, auzite şi de către martorii R.D. şi P.C.“, au reținut judecătorii Tribunalului Militar

Mihai Chiriac a fost obligat de Tribunalul Militar şi la prestarea unor zile de muncă în folosul comunităţii. Decizia definitivă în cazul său va fi luată de Curtea Militară de Apel Iași.

blank