Showbiz, Stiri

Iulia Vântur recunoaşte relaţia cu Salman Khan

Despre relaţia dintre Iulia Vântur şi Salman Khan a curs râuri de cerneală şi s-au făcut scenarii care pot concura cu cele de la Bollywood, însă, până acum, cei doi protagonişti au preferat să păstreze discreţia.

iulia-vantur-recunoaste-relatie-salman-khan_0_64b7b584a1

Iată însă că a venit şi momentul în care Iulia Vântur a recunoscut că între ea şi actorul indian Salma Khan există într-adevăr mai mult decât o simplă prietenie.

„Este o relaţie foarte frumoasă cu el şi e bine aşa cum e. Nu am negat niciodată faptul că între noi este o relaţie apropiată”, a mărturisit ea în cadrul emisiunii „Draga mea prietenă” de la Kanal D.

Potrivit presei, cei doi s-au cunoscut în 2011, când, culmea, cel care le-a făcut cunoştinţă, a fost chiar Marius Moga, iubitul de atunci al prezentatoarei tv. Zvonurile despre relaţia de dragoste cu celebrul actor de la Bollywood au venit într-o perioadă în care Iulia Vântur îşi luase concediu pentru a vizita India, concediu pe care l-a prelungit însă mai mult decât ar fi vrut şefii ei.

La întoarcerea din India, blonda avea numai cuvinte de laudă la adresa experiențelor pe care le-a trăit acolo: „Mi-am făcut foarte mulți prieteni în India, unii dintre ei lucrează în domeniul filmului și al televiziunii.

Norocul meu a fost că în acea perioadă se filmau secvențele finale din ultimul succes de box-office din India, filmul Bodyguard, care îi are în rolurile principale pe Kareena Kapoor, Salman Khan și Hazel Keech, actori foarte iubiți de publicul indian, pe care eu îi știam deja din vizita mea anterioară în India, cu care m-am împrietenit. Sunt fericită că am avut și această experiență care m-a făcut să spun o dată în plus cât de fascinantă este această țară pentru mine”.

Atât de fascinată a rămas de ţară şi numai, a speculat presa, încât a mai vizitat-o de câteva ori şi chiar a ajuns să joace într-un film,”O Teri”, al cărui regizor a fost Atul Agnihotri, nimeni altul decât cumnatul lui Salman Khan.

blank