Populaţia din Italia s-a redus cu peste o jumătate de milion de locuitori într-un interval de cinci ani, odată cu scăderea natalităţii şi creşterea emigraţiei, caree nu au fost compensate de sosirile de cetăţeni străini.

Potrivit Institutului naţional de statistică de la Roma (Istat), grupul cel mai numeros de străini rezidenţi în Italia îl formează românii (1,208 milioane), urmaţi de albanezi (441.000), marocani (432.000), chinezi (305.000) şi ucraineni (240.000), toţi aceştia formând aproape jumătate din numărul total al străinilor.

”La 31 decembrie 2019, populaţia rezidentă în Italia era de 60.244.639 de persoane, cu aproape 189.000 mai puţin decât la începutul anului. Faţă de aceeaşi dată din 2014, ea s-a redus cu 551.000 persoane, confirmând menţinerea scăderii demografice care a caracterizat aceşti ultimi cinci ani”, informează Istat.
Acesta anunţă un ”nou record negativ de naşteri”, după cel din 2018: doar 420.170, cu circa 19.000 mai puţine în interval de un an.

”Dinamica naturală negativă a populaţiei continuă şi înregistrează încă o dată un deficit semnificativ în ‘substituţia naturală’ între nou-născuţi şi decedaţi, în linie cu tendinţa negativă de mai mulţi ani”, adăugă Istat, potrivit căruia numărul persoanelor decedate l-a depăşit cu 214.000 pe cel al nou-născuţilor în 2019.

Citeste si...
De la 1 septembrie se majorează cinci milioane de pensii

Populaţia italiană este ”caracterizată de o îmbătrânire demografică accentuate”, iar sosirile de străini, care vor încetini, nu pot decât să atenueze scăderea demografică, menţionează Istat.

Conform statisticilor, Italia găzduieşte pe teritoriul său cetăţeni de 194 de naţionalităţi, dintre care 50 cu cel puţin 10.000 de rezidenţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.