Armata israeliană a atacat, luni seară, poziţii din oraşul sirian Quneitra, situat în apropierea zonei din Podişul Golan aflată sub controlul Israelului, afirmă surse citate de presa siriană.

Tancuri israeliene au bombardat Spitalul din Quneitra şi un post militar de observaţii, în zona Jabata al-Khashab, la periferia oraşului sirian, au declarat surse militare citate de agenţia de presă oficială SANA.

Potrivit surselor citate, daunele materiale sunt semnificative.

Oraşul sirian Quneitra se află în apropierea frontierei dintre Israel şi Siria, în regiunea Înălţimile Golan, scrie mediafax.ro.

Armata israeliană nu a făcut niciun comentariu pe această temă, informează cotidianul Times of Israel.

Armata israeliană a efectuat sute de bombardamente în Siria, vizând în principal poziţii militare iraniene sau transporturi de armament destinate mişcării şiite Hezbollah. Iranul şi organizaţia fundamentalistă Hezbollah oferă susţinere militară Administraţiei Bashar al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste.

Citeste si...  Noi bombardamente în Siria: Israelul, suspectat că a distrus o bază militară iraniană din Siria