Featured, Politic

Ion Cristoiu: Kovesi VA FI UITATĂ într-o săptămână, în stilul românesc

Ar trebui să analizăm obiectiv aberaţia prin care un simplu procuror adjunct al Parchetului General a devenit STAT ÎN STAT şi a fost mai greu de demis decât Nicolae Ceauşescu, apreciază Ion Cristoiu, într-un interviu pentru Mediafax. Jurnalistul consideră că – în stilul caracteristic – românii O VOR UITA pe Kovesi în maxim o săptămână.

Ion Cristoiu comentează şi anunţul privind revocarea, făcut de purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei în locul lui Klaus Iohannis, considerând că în acest fel, şeful statului a vrut să transmită un mesaj: „Faptul că nu a demisionat (n.r.: Laura Codruţa Kovesi), l-a scos din sărite pe Iohannis şi să te ferească Dumnezeu de un Iohannis scos din sărite de o slugă, eu aşa interpretez gestul”.

Redăm integral interviul:

Mediafax: Preşedintele Klaus Iohannis a emis decretul astăzi, la o lună de la motivarea Curţii. A venit prea târziu acest decret?

Ion Cristoiu: Din punct de vedere constituţional, decizia vine prea târziudeoarece, potrivit articolului 147 din Constituţie, deciziile CCR, după ce se publică în Monitorul Oficial, sunt obligatorii. Având în vedere decizia Curţii în cazul revocării, preşedintele trebuia să semneze decretul la un minut după ce apărea în Monitor. Nefiind un fan al lui Klaus Iohannis, de data aceasta încerc să îl înţeleg. Aşa cum se vede după reacţiile de care Laura Codruţa Kovesi s-a bucurat, de o înaltă protecţie internaţională, de un PR unic în istoria României în presa mondială, probabil că preşedintele a trebuit să pregătească terenulpentru această decizie. Oricât ar părea de ciudat, terenul a fost pregătit de fumigena lansată de PSD privind suspendarea. Suspendarea preşedintelui este o operaţiune care nelinişteşte toate marile puteri, puteri care garantează pe o stabilitate politică în România. Când a venit aici reprezentantul Departamentului de Stat, în timpul referendumului din 2012 – trebuie să fac o dezvăluire – preocuparea lui fundamentală a fost de a pune capăt războiului politic civil. Puţină lume ştie că a făcut o naveta între cele două părţi pentru a le împăca şi când fiecare dintre ele avertiza că va continua războiul, americanul a bătut cu pumnul în masă cerând STABILITATE. Iohannis, cu sau fără ştiinţa lui, a profitat de spaima occidentalilor faţă de o criză politică declanşată de o posibilă suspendare şi, în acest fel – cum ar spune Ludovic Orban din partea PNL – a ales răul cel mai mic.

Mediafax: Discuţia privind suspendarea rămâne în continuare pe agenda coaliţiei, a anunţat azi preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Se va ajunge la suspendare şi care ar fi efectele?

Ion Cristoiu: Liviu Dragnea nu putea să se trădeze că nu avea de gând să facă suspendarea. E clar că a fost o diversiune, deoarece suspendarea lui Klaus Iohannis ar fi însemnat un Călin Popescu Tăriceanu la Palatul Cotroceni timp de o lună. Nu cred că mai rămânea ceva din imaginea de jupân a lui Liviu Dragnea cu Tăriceanu ditamai preşedintele. Era o piesă de teatru, clar, în care a jucat bine şi Tăriceanu. Nu-l vor suspenda şi NU AVEAU DE GÂND SĂ ÎL SUSPENDE. Să ne imaginăm o clipă ce făcea Călin Popescu Tăriceanu ca preşedinte interimar. Nu este exclus să ne fi convins că este cel mai bun preşedinte din istoria post-decembristă şi atunci jupânul puterii era, măcar o lună, Tăriceanu. Trebuie să purcedem de urgenţă la o analiză obiectivă a aberaţiei prin care în România a ajuns ca un simplu procuror adjunct al Parchetului General să devină stat în statşi să fie mai greu de demis decât Nicolae Ceuşescu. Să se bucure de un cult al personalităţii şi să sfârşească printr-o imagine incredibilă cu procurorii DNA în spate şi avertizându-ne că plecarea ei înseamnă prăbuşirea României. Cum a ajuns persoana Laura Codruţa Kovesi la o asemenea ipostază, nu este prea greu de explicat, când distinşii intelectuali ai neamului te alintă Slujirea Nefertiti, Nepreţuita, ai impresia că eşti de neînlocuit. De neînţeles este, şi o spun cu toată responsabilitatea, faptul că în România lui 2018 s-a putut manifesta drept cel mai puternic om din stat nu preşedintele, nu premierul , nu vreun lider al Parlamentului, ci, repet, un procuror adjunct al Parchetului General. Asta trebuie să vedem ce mecanisme, inclusiv ilegale, au dus la crearea acestei ipostaze de neînchipuit într-o democraţie.

Mediafax: Unde o vom regăsi în perioada următoare pe Laura Codruţa Kovesi?

Ion Cristoiu: Cred că VA FI UITATĂ în stilul românesc, după vreo săptămână. Deja se văd unele semne. Vreau să fac însă o remarcă importantă, felul în care a procedat Klaus Iohannis. În cazul Florian Coldea, a ieşit el şi a făcut declaraţii de presă. Faptul că a pus purtătorul de cuvânt să citească textul şi-a găsit explicaţia din partea multora pentru o preocupare a lui Klaus Iohannis de a nu-i fi afectată imaginea pronunţând revocarea. Eu îl cunosc mai bine pe Klaus Iohannis şi pun pariu că a fost vorba despre un gest de mare dispreţ şi mare ranchiună a lui Klaus Iohannis. Din câte intuiesc, s-au trimis numeroase semnale să demisioneze (n.r.: Laura Codruţa Kovesi), cum era normal. Faptul că nu a demisionat, l-a scos din sărite pe Iohannis şi să te ferească Dumnezeu de un Iohannis scos din sărite de o slugă, eu aşa interpretez gestul. A vrut să îi arate lui Kovesi că nu catadicseşte să anunţe el. A pus purtătorul de cuvânt. Ce vreţi mai mare gest de dispreţ faţă de nepreţuita Laura Codruţa Kovesi?

blank