Ion Cristoiu face haz de faptul că, în opinia sa, viitorul PSD stă în mâinile lui Raed Arafat
Featured, Politic

Ion Cristoiu face haz de faptul că, în opinia sa, viitorul PSD stă în mâinile lui Raed Arafat

Ion Cristoiu critică modul în care conducerea PSD a comunicat opiniei publice deciziile luate în şedinţa de joi a Comitetului Executiv Naţional al partidului.

Analistul Ion Cristoiu a remarcat că teme importante precum data, modul de organizare a congresului şi cum va fi aleasă noua conducere social-democrată au rămas în aer.

Ion Cristoiu face haz de faptul că, în opinia sa, viitorul PSD stă în mâinile lui Raed Arafat

Prezentăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

“Joi, 30 iulie 2020, a avut loc la Bucureşti şedinţa Comitetului Executiv Naţional.

Comitetul Executiv Naţional e al doilea for de conducere colectivă, după Congres. Credincios adevărului că democraţia din societatea românească nu e posibilă fără o democraţie în interiorul partidelor, am fost atent în cei 30 de ani de postdecembrism la deciziile luate de organismele de conducere colectivă ale partidelor, la raportul de forţe care şi-a spus cuvântul în adoptarea deciziilor, la discuţiile pro şi contra stârnite de o propunere a conducerii restrânse.

Desigur, în toate partidele postdecembriste, fără excepţie, a funcţionat tradiţia PCR de rezumare a organismului colectiv la condiţia de simplu dat din cap la deciziile luate anterior şi deseori prin boscheţi de către câţiva membri ai conducerii, nu de puţine ori de doar şeful partidului împreună cu nevasta (mai puţin) sau cu ibovnica (mai mult).

Asta nu m-a descurajat să mă interesez după fiecare şedinţă de organism colectiv de conducere a unui partid de hotărârile luate şi chiar de numărul de voturi cu care a fost luată o hotărâre.

E una dintre explicaţiile pentru care joi, 30 iulie 2020, după ţinerea şedinţei CExN, m-am grăbit să aflu de la sursă ce s-a decis la această reuniune. Neîndoielnic, despre hotărârile Congresului au apărut în presă informaţii.

Le-am parcurs fără a pune preţ pe ele. Pe de o parte pentru că ziarele şi televiziunile nu mai au, ca pe vremea mea, redactori care, acreditaţi pe lângă un partid, îţi puteau spune şi ce-i face rău la stomac soacrei unui lider al partidului, atât de buni cunoscători ai culiselor respectivului partid erau.

Azi, din câte bag seama, site-urile şi televiziunile nu mai au astfel de redactori dedicaţi unui partid sau unei instituţii.

Pe de altă parte, toate site-urile sunt lovite de Pandemia clickurilor obţinute prin titluri viclene, fără nici o legătură cu conţinutul. Aceste două cauze mă determină să caut imediat doar informaţia de la sursă. În cazul PSD, informaţia ar trebui cuprinsă într-un Comunicat dat publicităţii după ţinerea şedinţei.

Despre necesitatea unui asemenea document am scris de mi-am scrântit mâna de a lungul anilor din urmă, în care la şefia PSD s-au succedat echipe după echipe. Nici una n-a găsit de cuviinţă să ia exemplul Partidului Comunist care avea drept procedură obligatorie publicarea unui Comunicat despre şedinţele CPEx sau ale CC, organisme colective de conducere între Congrese.

Interesul pentru a şti dintr-un document oficial ce s-a decis la Comitetul Executiv Naţional al PSD de joi, 30 aprilie 2020 a fost mult sporit şi de aşteptările opiniei publice faţă de această reuniune. PSD are de aproape un an conducere interimară.

Ce slăbiciuni presupune o asemenea situaţie nu cred că e nevoie să mai spun. Doar o conducere aleasă e legitimă şi prin asta în stare de a conduce partidul prin cele două războaie mondiale ale politicii româneşti de anul acesta: Alegerile locale şi alegerile parlamentare. Data congresului a fost amânată de mai multe ori.

Toate grupările din partid susţin că alegerile pentru funcţiile principale trebuie să aibă loc înaintea alegerilor locale. Invocând Apocalipsa creată şi întreţinută de regimul Iohannis, Marcel Ciolacu a lăsat să plutească în ceaţă până acum data Congresului. Sunt însă şi alte chestiuni asupra cărora în PSD trebuie să se ia o decizie. Una e cea a felului în care se va desfăşura Congresul: on line sau cu prezenţă fizică. Alta e cea a numărului de participanţi. Nu în ultimul rând o chestiune controversată e cea a iniţiativei lui Marcel Ciolacu de a promova votul pe Moţiuni.

Ca jurnalist interesat de situaţia din PSD, am abordat la cristoiuTv cu numeroşi interlocutori chestiunile controversate în legătură cu Congresul. Gruparea Teodorovici nu e de acord cu Congresul on line şi mai ales cu votul pe Moţiuni. Ca şi data Congresului aceste chestiuni trebuiau tranşate la şedinţa CExN de joi, 30 iulie 2020.

La ultima sa apariţie la cristoiuTv (marţi, 21 iulie 2020), Gabriela Firea m-a făcut să tresar anunţând că în PSD se fac pregătiri intense pentru luarea unor decizii privind congresul:

În CPEx care avea să urmeze acestor întâlniri – a precizat Gabriela Firea – se va decide şi data Congresului.

CEX-ul a avut loc joi, 30 iulie 2020.

De înţeles că am vrut să aflu după şedinţă ce decizii s-au luat în legătură cu Congresul.

Tot la cristoiuTv, Vasile Dâncu a abordat posibilitatea de fi numit preşedintele interimar la Consiliului Naţional al PSD. Domnia sa a lăsat să se înţeleagă că la primul CExN se va decide asta. Astfel că după ţinerea şedinţei am vrut să aflu din surse oficiale ce s-a decis în chestiunea Vasile Dâncu, şi ea controversată în PSD.

Pagina de social media a PSD nu mi-a fost de nici un folos. Cel puţin sub formă scrisă n-am găsit aici nici o informaţie despre deciziile luate de CExN.

Cu chiu cu vai am aflat că la deciziile de la şedinţă s-a referit Marcel Ciolacu la conferinţa de presă care a urmat CExN. Conferinţa a avut loc după ţinerea şedinţei.

Ar fi fost normal ca deciziile luate la şedinţă în legătură cu Vasile Dâncu, cu ţinerea Congresului să fie prezente în statementul din deschiderea Conferinţei. Nu de alta, dar conferinţa de presă a fost convocată pentru ca opinia publică să afle ce s-a petrecut la şedinţă. Statementul s-a concentrat exclusiv pe declaraţia lui Klaus Iohannis de la Cotroceni.

Personal cred că declaraţia trebuia să fie comentată la întrebări. Dacă partidul simţea nevoia unei reacţii spectaculoase se impune semnarea unui Comunicat al partidului. Despre Vasile Dîncu n-am fi aflat nimic dacă desemnarea n-ar fi fost adusă la cunoştinţă de unul din ziarişti, care a aflat asta din surse.

Ion Cristoiu

S-a desfăşurat următorul dialog:

Marcel Ciolacu: Este propus pentru… Eu l-am propus pe domnul profesor Vasile Dâncu pentru a prelua interimar funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. Este normal într-un partid politic să fie opinii diferite, lucru care se întâmplă şi la PSD, există democraţie în interiorul partidului, dar la vot au fost 48 de voturi pentru şi un vot împotrivă.”

Chestiunile legate de Congres au fost şi ele expediate la partea cu întrebările. Oricât mi-am bătut capul n-am putut desluşi când se va ţine Congresul, cum se va ţine şi dacă se va vota sau nu pe Moţiune:

„Reporter: Voiam să vă întreb şi ce decizie aţi luat în contextul unui viitor congres? Va avea loc un astfel de congres înainte de alegerile locale?

Marcel Ciolacu: Astăzi am pornit procedurile interne de a avea loc acest congres. Mai mult, zilele trecute eu am trimis o adresă către domnul ministru Arafat şi aştept de la dânsul un răspuns la care sunt condiţiile pentru a fi organizat acest congres. Era normal să declanşăm procedurile, vom vedea dacă congresul va putea fi ţinut pe data de 22 august.>

Ca şi în cazul lui Vasile Dâncu rămâne întrebarea: Ar fi aflat opinia publică de deciziile CEXN privind Congresul dacă nu se interesa reporterul?

Data Congresului pluteşte mai departe în ceaţă. Din câte-mi dau seama cel mai important moment al principalului partid al ţării depinde de un secretar de stat la Interne, fie acesta şi Raed Arafat. Şi cum Raed Arafat e Cioclul Apocaliptic numărul unu al ţării, e greu de crezut că el va da voie PSD să-şi ţină Congresul. De cât de repede se ţine Congresul depinde viitorul PSD.

Am trăit s-o văd şi pe asta! Viitorul PSD depinde de Raed Arafat!”, scrie Ion Cristoiu.


blank