Featured, Politic

Iohannis susține că s-a văzut nevoit să refzue trei remanieri ale PSD pentru a-l forta să vină în Parlament

Președintele Klaus Iohannis spune că PSD „nu a învățat nimic” și că a fost nevoit să respingă „remanierea cerută cu obrăznicie” de premierul Viorica Dăncilă. Declarația a fost făcută la Adunarea Regională a organizațiilor PNL din Sud-Est.

„Se iau la PSD noi decizii pe care trebuie să le blochez, pentru că România riscă să fie distrusă de PSD. În toți acești ani am reușit să oprim foarte multe erori, dar PSD nu a învățat nimic. Ați urmărit cu siguranță ultimele etape de așa-numite remanieri. PSD a pierdut majoritatea în Parlament, dar îi este frică să meargă în Parlament să își ia votul de validare și atunci am fost nevoit nu o dată, nu de două ori, de trei ori să refuz remanierea cerută cu obrăznicie. România nu va putea niciodată să progreseze așa, în acest stil PSD-ist, însă există oameni pregătiți care pot să conducă onest, cu responsabilitate și pe mulți dintre ei îi văd astăzi în această sală”, a spus Iohannis.

„În ultimii doi ani și jumătate, după cum au subliniat, pe bună dreptate, și antevorbitorii mei, România a fost condusă de o guvernare care i-a compromis viitorul, care i-a blocat dezvoltarea, care a săpat adânc la temelia democrației și a statului de drept. PSD a produs cea mai păguboasă, cea mai dezastruoasă guvernare de la Revoluție încoace”, a continuat el.

„Îndepărtarea definitvă a PSD de la putere se produce în timp, doar prin vot, printr-o prezență consistentă și constantă la urne”, a mai spus președintele.

Președintele a vorbit și despre candidatura sa la alegerile din 10 noiembrie.

„Pentru mine lupta aceasta nu e o luptă pentru un nou mandat, este șansa de a clădi ce nu s-a realizat în războiul permanent cu PSD, în eforul de a-i opri să distrugă România. Viitorul nu înseamnă doar bătălia cu PSD, înseamnă guvernare responsabilă, economie sănătoasă cu creștere durabilă, înseamnă idei comune, parteneriat și colaborare. Eu vreau să construim România normală, puternică, adică un stat funcțional cu instituții eficiente puse în slujba cetățeanului. Mă bazez pe voi ca să le transformăm pe toate acestea în realitate” a spus Iohannis.

 

blank