Politic, Stiri

Iohannis se ţine cu dinţii de promisiunea de a ajunge premier

„Am reluat tandemul Antonescu-preşedinte, eu-premier. Îl ducem în campania prezidenţială”

 Iohannis

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat, vineri, că ideea tandemului în care Crin Antonescu va candida la prezidenţiale, iar el ar urma să fie desemnat premier nu e una nouă, aceasta fiind reluată în campania pentru europarlamentare şi dusă mai departe şi în campania pentru prezidenţiale.

„Eu sunt cel care l-a propus pe Klaus Iohannis premier pentru România. Formula pe care noi am plecat – nu o sugerăm – o spunem explicit: e aceasta. Acesta e un tandem pe care noi îl propunem pentru dreapta, pentru România, pe o perioadă care sperăm să înceapă de la campania electorală prezidenţială din acest an”, a precizat Antonescu, întrebat despre tandemul cu Iohannis.

La rândul său, Klaus Iohannis a precizat că ideea tandemului dintre el şi Antonescu nu este un a nouă, că aceasta a fost reluată la alegerile pentru PE şi va fi dusă şi în campania pentru prezidenţiale.

„E cunoscut faptul că domnul Antonescu şi cu mine facem o echipă foarte bună. Ideea tandemului nu e nouă, dar am reluat-o special pentru această campanie, o vom duce mai departe şi în următoarea campanie”, a spus Iohannis.

El a arătat că asumă, ca premier, programul economic prezentat de PNL, care va sta la baza viitorului program de guvernare.

„Acest nucleu de program economic pe care îl vom prezenta este unul al programului de guvernare pe care îl vom contrui până la final de an. E un lucru simplu, clar, dacă ne pregătim realmente pentru guvernare vrem să fim pregătiţi, să avem un program de guvernare care poate fi pus în practică a doua zi”, a spus Iohannis.

 

blank