Actualitate, Stiri

Iohannis, pe Facebook, despre Borbely şi Vâlcov

Klaus Iohannis a comentat pe Facebook faptul că deputaţii au respins miercuri ridicarea imunităţii deputatului UDMR Laszlo Borbely şi încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru trafic de influenţă, dar şi întârzierea demisiei lui Darius Vâlcov, la scurt timp după ce şeful statului i-a cerut premierului Victor Ponta revocarea lui Darius Vâlcov din funcţia de ministru al Finanţelor. 

iohannis_73384100

Traficul de influență, deturnarea banilor publici, evaziunea fiscală și alte forme de corupție de care se pot face vinovați demnitarii nu compromit numai persoanele în cauză, ci și clasa politică în general și credibilitatea instituțiilor statului în ochii cetățenilor. Am asistat recent la sfidarea justiției în Parlament în cazul Borbely. Acum, un membru al Guvernului întârzie să-și prezinte demisia de onoare, acuzat fiind de trafic de influență. Mesajul meu este unul singur: nimeni nu este mai presus de lege, iar oamenii politici au o dublă responsabilitate, să-și respecte alegătorii și să întărească, prin cinste și corectitudine, instituțiile statului„, a scris preşedintele Klaus Iohannis, pe contul de Facebook.

Klaus Iohannis i-a cerut duminică premierului Victor Ponta să-l demită din funcţia ministru al Finanţelor pe Darius Vâlcov, după ce procurorii DNA au anunţat vineri că acesta este urmărit penal pentru trafic de influenţă în perioada în care era primar în Slatina.
Având în vedere că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor, domnul Darius Vâlcov, m-aș fi așteptat ca domnul Vâlcov să demisioneze din funcție, înțelegând că afectează activitatea și credibilitatea guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat. 

În această situație, solicit premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a domnului Darius Vâlcov”, se arată într-un comunicat de presă al lui Klaus Iohannis, postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

DNA a anunțat vineri seară că a fost dispusă efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, pentru trafic de influență în calitate de primar al municipiului Slatina. 

Fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, a fost salvat de colegii deputaţi. Plenul Camerei Deputaţilor a respins, în data de 11 martie, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul deputatului UDMR, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Este a doua oară când Borbely scapă de urmărire penală.

blank