Iohannis
Actualitate, Featured

Iohannis, atacat de președintele Ungariei. Vezi de ce

Janos Ader, președintele Ungariei, i-a transmis, vineri, lui Klaus Iohannis, o scrisoare prin care îi cere acestuia să ia măsuri în baza obligaților pe care România și le-a asumat.

Scandal imens între Ungaria și România! Janos Ader îi cere lui Klaus Iohannis să ia măsuri, în baza obligaţiilor asumate prin acorduri de mediu bilaterale şi internaţionale, împotriva poluărilor repetate dinspre România ale cursurilor de apă din Ungaria.

Scandal uriaş între Ungaria și România

Președintele Ungariei afirmă că sectorul ungar al râului Someş a fost poluat recent cu metale grele provenite de la mine abandonate din nordul României. Conform MTI, autorităţile ungare au fost alertate joi în legătură cu poluarea de pe Someş.

De asemenea, în scrisoare, Janos Ader afirmă că nivelurile concentraţiilor de zinc, cupru şi cadmiu sunt încă „peste cele acceptabile”. Deşi nu se cunoaşte deocamdată impactul pe care poluarea actuală îl va avea asupra calităţii apei, a florei şi faunei râului, „ne confruntăm cu a nenumărata situaţie de poluare a apei dinspre România”, mai spune preşedintele Ungariei, menţionând că dezastre similare s-au mai produs în anii 2000, 2013 şi 2018, când reziduuri toxice de la mine abandonate din România au ajuns în cursuri de apă din Ungaria.

„Sunt convins că trebuie să rezolvăm fără întârziere această situaţie periculoasă”, declară Janos Ader, arătând că ecosistemele râurilor din Ungaria au fost „extrem de fragile de la deversarea devastatoare de cianuri din anul 2000”. „Obligaţii reciproc convenite” în baza acordurilor internaţionale oferă căi legale „de a lua o poziţie fermă contra poluatorilor” şi de a preveni daune suplimentare pentru mediu, mai spune Janos Ader.

blank