Acuzații extrem de grave și de dure la adresa președintelui Klaus Iohannis. Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu susține într-un comentariu că președintele Klaus Iohannis a tradat interesele strategice ale României și ale partenerului american în favoarea Rusiei și Germaniei în Cazul gazoductului Nord Stream 2:

”În acest moment, nu mai există nici cea mai mică îndoială. Președintele Klaus Iohannis a trădat România. În interesul Rusiei și Germaniei. În timp ce întreg Guvernul și majoritatea parlamentară, susținuți de partenerul nostru startegic, Statele Unite, și de majoritata covârșitoare a membrilor Uniunii Eurpene se opun proiectului gazoductului ruso-german numit Nord Stream 2, Klaus Iohannis merge în contrasens. Pe mâna Rusiei și a Germaniei. O combinație criminală la care – nu știu de ce nu mă mir – au aderat promt Austia și Olanda. În această situație ne aflăm. Drumurile politice se despart. Germania a bătut palma Rusia iar în atașul ei, cum s-a mai întâmplat în istorie, au venit Austria și Olanda. Toate celelate state sunt contra. Și nu întâmplător.

Nord Stream 2 lovește năprasnic în interesele energetice și strategice ale României. Și nu numai. Construcția gazoductului ruso-german, de care va beneficia și Austria, proiect aplaudat în mod iresponsabil de Olanda, creează prejudicii extrem de grave restului Europei. Contează mai puțin în această ecuație – dar totuși contează – faptul că, prin acest proiect, Statele Unite urmează să fie scoase din jocul energetic. Și, respectiv, dintr-o parte importantă a jocului eurostrategic. Răul esențial este răul pe care nouă ni-l face Germania.

România s-a solidarizat. Guvernul și majoritatea parlamentară se pronunță ferm împortiva acestei ticăloșii. Klaus Iohannis, deși ar trebui să fie reprezentantul intereselor românești ale securității, suveranității naționale a românilor, a pus de mult timp coada între picioare și tace. Klaus Iohannis s-a plasat în această afacere cardinală împotriva statului pe care îl reprezintă. Este extrem de trist. Atunci când l-au ales, românii, au făcut-o cu conștiința că aleg un compatriot. Nicidecum o sculă a Germaniei. Un român de naționalitate germană și nu un agent de influență al Berlinului în România. Din păcate, românii s-au înșelat. Și tot românii trebuie să plătească. Asta în ceea ce-l privește pe Klaus Iohannis.

În acest moment, partidele care-l susțin pe Klaus Iohannis sunt într-o stare bujbe. Cu ochii în soare. Au rămas fără busolă. Fără reper. Cum ar putea susține Partidul Național Liberal, dar și celelalte partide politice, cauza Germaniei împotriva cauzei României? Cauza Germaniei împotriva cauzei majorității Uniunii Europene, căreia de două zile i s-a afiliat și Franța? Cauza Germaniei împotriva parteneriatului strategic dintre Statele Unite și Europa și, în particular, dintre Statele Unite și România? Dacă aceste partide, până acum afiliate lui Klaus Iohannis, contiuă să facă un joc dublu, devin și ele trădătoare de neam și de țară. Spre cinstea lor, aceste partide tac. Spre rușinea lor, ele tac. Cât mai poate dura această poziție de șpagat?”, susține jurnalistul în comentariul său