Featured, Politic

Iohannis acuză guvernul că a dat, haotic , legi care mai mult strică

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Sibiu, că „modul păgubos de a legifera” al decidenţilor politici în domeniul învăţământului are efecte în special în învăţământul superior.

„Aici, în Sibiu, s-a construit în jurul universității un ecosistem funcțional, din care fac parte actori din mediul economic, din societatea civilă și din administrație. Este un caz fericit, unde politicul are parte de o provocare aparent simplă, aceea de a nu strica acest echilibru. Extrapolând, decidenții politici de la centru nu prea au reușit să facă față provocării de a se abține în a da legi care mai mult strică decât ajută.

Când am demarat consultările pentru proiectul „România Educată”, a devenit evident că una dintre problemele fundamentale ale sistemului nostru de învățământ este producția de legi incoerente pe bandă rulantă”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Președintele a dat exemplul finanțării învățământului superior, acolo unde universitățile nu pot să cheltuie banii pentru că fondurile sunt incluse în calculul deficitului național.

„Efectele acestui mod păgubos de a legifera se văd în special în învățământul superior, acolo unde autonomia este un pilon central în creșterea calității atât în educație, cât și în cercetare. De exemplu, universitățile nu pot, în multe cazuri, să cheltuie banii pe care îi obțin, ca urmare a includerii fondurilor de care ar trebui să dispună în procedura de calcul a deficitului național. Foarte ciudat!”

De asemenea, președintele a atras atenţia că problemele demografice şi sociale au fost în bună parte ignorate.

„După ce o bună parte a tranziţiei am parcurs-o cu o economie a cărei competitivitate era în bună parte generată de costul scăzut al forţei de muncă, acum suntem într-o altă etapă în care pentru a construi o Românie dezvoltată, o Românie prosperă este nevoie de o schimbare de paradigmă. Trebuie să generăm valoarea adăugată, să construim reţele de colaborare internaţională şi să avem un număr suficient de specialişti pentru a stimula o creştere economică sustenabilă. Multe dintre aceste obiective pot fi atinse doar prin creşterea simultană a calităţii şi a participării la învăţământul superior. Până acum, problemele demografice şi sociale cu efect pe termen lung la noi au fost în bună măsură ignorate, acestea situându-se dincolo de memoria politică, redusă de regulă la durata unui mandat, adică patru ani cât este ciclul electoral, dar pentru a nu periclita destinul României ca stat european dezvoltat şi prosper trebuie să atacăm frontal problema părăsirii timpurii a şcolii, a numărului mic de absolvenţi de studii universitare şi adesea a calităţii insuficiente a procesului educaţional. Problemele României, însă, nu se pot rezolva exclusiv prin decizie politică. A ne baza doar pe o astfel de abordare ar fi complet greşit pentru că într-o economie de piaţă iniţiativa privată joacă un rol foarte important”, a spus Iohannis.

Şeful statului a subliniat că educaţia şi cercetarea sunt indispensabile în economia bazată pe cunoaştere, singura variantă care poate permite reducerea decalajelor pe care România încă le are în raport cu UE.

Președintele Klaus Iohannis a participat vineri la Facultatea de Medicină „Victor Papilian” din Sibiu la o ședință omagială cu ocazia împlinirii a 50 de ani de învățământ superior la Sibiu.

 

blank