Actualitate

Iohannis a fost operat la Spitalul Militar. Starea preşedintelui este bună

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Iohannis a fost operat la Spitalul Militar din Capitală.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marți, 26 aprilie a.c., la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” și operat la nivelul umărului drept pentru impingement (conflict) subacromial drept, burşită subacromială dreaptă şi leziune de tendon supraspinos.
Intervenția chirurgicală a decurs în condiții optime, cu respectarea tuturor procedurilor. Starea de sănătate a Președintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei”, se arată în comunicatul de presă.

La scurt timp de la operaţie, preşedintele Klaus Iohannis a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care spune că „se simte bine”.

„Astăzi am fost supus unei intervenții chirurgicale la umărul drept. Operația a fost una reușită, mă simt bine și mâine îmi voi relua activitatea la Palatul Cotroceni. Apreciez munca echipei de medici și mulțumesc întregului colectiv de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila””, a scris Iohannis, pe Facebook.

blank