Featured, Politic

Iohannis a chemat partidele la Palatul Cotroceni în vederea consultărilor

Preşedintele Klaus Iohannis s-a consultat, miercuri, la Palatul Cotroceni, pentru stabilirea „direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai”, cu reprezentanţii PMP, ALDE, ai grupului parlamentar Pro România, ai grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi ai PSD.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că propune partidelor semnarea unui acord politic național pentru garantarea rămânerii României în UE. Pactul se referă la transpunerea în legislație a rezultatelor referendumului, la revizuirea legilor justiției pentru a ține seama de recomandările Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene.

„Am decis să invit partidele politice parlmentare să semnăm un acord național pentru consolidarea parcursului european al României. Sau dacă vreți altfel, un pact politic pentru România europeană. Așadar, acord politic național care conține în esență următoarele chestiuni: transpunerea în legislație a interdicției privind amnistia și grațierea pentru corupți, a interdicției adoptării de ordonanțe de urgență în justiți, extinderea dreptului de sesizare a CCR. Dar și transpunerea măsurilor necesare asigurării integrității în funcțiile publice, revizuirea legilor justiției, inclusiv a ordonanțelor de urgență prin care au fost modificate, și în strict acord cu recomandările Comisiei de la Veneția, a rapoartelor MCV și GRECO, adoptarea modificărilor Codului penal și a Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene”, a spus Klaus Iohannis după consultările de la Cotroceni.

Actualizare 15:43. Viorica Dăncilă a prezentat concluziile după discuția cu Klaus Iohannis. Ea a spus că i-a propus președintelui un grup de lucru condus de Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților. Premierul a adăugat că este normal să respecte voința românilor care au votat referendumul.

Dăncilă a mai spus, întrebată de jurnaliști, că Guvernul nu a dat nicio ordonanță de urgență pentru modificarea codurilor penale și că dorește reluarea discuțiilor pentru ridicarea MCV.

„Am participat la consultările cu domnul Iohannis legat de rezultatul referendumului, precum şi următorii paşi pe care trebuie să îi facem. Am reiterat că rezultatul votului e foarte important. E important să dăm dovadă de acţiune pentru a pune în practică cât mai repede rezultatele referendumului consultativ. I-am propus domnului Iohannis formarea unui grup la nivelul Parlamntului, condus de domnului Marcel Ciolacu, pentru a putea obţine un consens între partide. Să putem face primii paşi pentru ca revizuirea Constituţiei să fie pus în practică cât mai repede”, a declarat Viorica Dăncilă, citată de Mediafax.

Ea a precizat că social democraţii vor ca referendumul de revizuire să nu se suprapună cu alegerile, pentru că acest lucru încalcă recomandările Comisiei de la Veneţia.

„Domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor va începe chiar de mâine formarea acestui grup. Sperăm ca acest grup să ajungă cât mai repede la concluziile necesare pentru a pune în practică rezultatele referendumului”, a mai spus președintele interimar al PSD.

Actualizare 15:00. Delegația PSD, condusă de Viorica Dăncilă, a intrat la consultările cu președintele Iohannis. Șeful statului este așteptat să facă declarații la ora 16:00.

Actualizare 14:00. Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a solicitat ca ordonanţele de urgenţă să nu mai fie folosite ca instrument de legiferare, precizând că acestea ar trebui folosite doar în cazuri extreme, cum ar fi calamităţi sau stare de război.

Actualizare 13:18. Reprezentanții au Pro România au prezentat concluziile după discuțiile cu Klaus Iohannis. Daniel Constantin a spus că și-ar dori ca în Constituție să existe o prevedere care să arate apartenența României la UE și NATO.

Actualizare 12:25. Delegația ALDE a ieșit de la consultările cu șeful statului. Călin Popescu Tăriceanu a spus că referendumul pentru justiție a fost „o șmecherie”, că nu a rezolvat „abuzurile”. El a dorit să sublinieze că „la referendum au votat împotrivă un milion de oameni, încă 1,4 milioane nu au votat”.

Călin Popescu Tăriceanu a mai declarat că formaţiunea este de acord să nu existe amnistie pentru fapte de corupţie, dar are „rezerve serioase” cu privire la extinderea posibilităţii de a ataca ordonanţele de urgenţă la Curtea Constituţională pentru că această instituţie ar putea deveni şi mai mult un arbitru politic.

„I-am explicat că avem reserve foarte serioase în privinţa extinderii dreptului de a ataca la Curtea Constituţională ordonanţele emise de Guvern, dintr-un motiv simplu: (…) ar rezulta un Guvern extreme de slăbit, care nu ar mai putea să exercite funcţia de legislative delegate. Evident, şi mai grav, transformăm şi mai mult Curtea Constituţională într-un aribtru politic”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea de la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, citat de News.ro.

Tăriceanu a explicat că ALDE nu a fost împotriva întrebărilor de la referendum, ci împotriva modalităţii în care s-a organizat scrutinul, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European.

„Vreau să se înţeleagă foarte bine că ne-am opus acestei şmecherii de a organiza simultan referendumul cu alegerile, pentru că rezultatul a fost o lipsă de dezbatere cronică pe temele europene, care sunt foarte importante”, a mai spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a afirmat că formaţiunea a solicitat ca, dacă este nevoie de un alt referendum pentru revizuirea Constituţiei, acesta să aibă loc „imediat”, nu odată cu alte alegeri.

În plus, Tăriceanu a precizat că 2,5 milioane de români, fie au spus „Nu” la referendum, fie nu au votat la acest scrutin.

În plus, şeful ALDE a spus că problemele din justiţie – inteceptările, protocoalele secrete – nu vor fi rezolvate prin acest referendum.

Actualizare 11:22. Delegația PMP a ieșit de la consultările cu președintele Iohannis. Eugen Tomac a anunțat că au vorbit cu șeful statului despre justiție, pensiile speciale, moțiunea de cenzură și numele viitorului premier.

„PMP cere ca rezultatul referendumului să fie transpus cât mai rapid în lege”, a spus președintele PMP.

Acesta a explicat că PMP a cerut ca în cadrul demersului de revizuire a Constituţiei să se ţină cont şi de rezultatul referendumului din 2009, cel referitor la numărul maxim de 300 de parlamentari.

Liderul PMP a mai anunţat că a propus Administraţiei Prezidenţiale ca votul în diaspora să se deruleze pe durata a două zile, astfel încât toţi cetăţenii să poată vota.

În plus, liderul PMP a afirmat că formaţiunea va susţine o moţiune de cenzură depusă de opoziţie, dar, pentru ca aceastasă aibă succes, PMP propune să existe o „alternativă credibilă”, un nume clar de premier, de ministru al Justiţiei, dar şi nume pentru alte portofolii.

El a mai spus că a propus un eventual referendum cu privire la pensiile speciale, pe care PMP le consideră „un furt din banii românilor”.

Aceste consultări vor începe la ora 11,00 cu delegaţia PMP, de la ora 12,00 fiind programată delegaţia ALDE, de la ora 13,00 – delegaţia grupului parlamentar Pro Europa, de la ora 14,00 – a grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi de la 15,00 – delegaţia PSD.

Delegaţia PMP va fi condusă de preşedintele partidului, Eugen Tomac, potrivit unui comunicat. Din delegaţie vor mai face parte Marius Paşcan – preşedinte executiv, Petru Movilă – vicepreşedinte, Ioana Constantin – secretar general adjunct, Robert Turcescu – vicelider grup deputaţi PMP.

Delegaţia ALDE va fi condusă de preşedintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu. Din delegaţie vor face parte şi secretarul general, Daniel Chiţoiu, vicepreşedintele Graţiela Gavrilescu, deputatul Varujan Vosganian şi senatorul Ionuţ Sibinescu.

Pro România va merge la consultările iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis, a anunţat, luni, preşedintele partidului, Victor Ponta, care a adăugat că este de acord cu implementarea deciziilor consultării populare şi doreşte o revizuire mai largă a Constituţiei.

Ponta a informat că delegaţia partidului va fi formată din cinci parlamentari – Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Gabriela Podaşcă, Mihaela Huncă şi Emilia Meiroşu.

Consultările cu PSD erau programate iniţial marţi, însă, la solicitarea premierului Viorica Dăncilă, acestea au fost reprogramate miercuri. Viorica Dăncilă, președinte interimar al PSD, va conduce delegația partidului.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a discutat cu reprezentanţii PNL, USR şi ai UDMR.

Precedentele consultări iniţiate de şeful statului au avut loc pe 11 şi 12 aprilie, tema de la acea dată fiind „situaţia din Justiţie”. La respectivele consultări, ALDE nu a trimis niciun reprezentant. La finalul acelor consultări, preşedintele Iohannis a anunţat convocarea referendumului pentru data de 26 mai.

Sursa: Agerpres

 

blank