Ioana şi Ilie Năstase continuă să se comporte ca o familie deși divorțul merge înainte
Featured, Life

Ioana şi Ilie Năstase continuă să se comporte ca o familie deși divorțul merge înainte

Ioana şi Ilie Năstase continuă să se comporte ca o familie, deşi bruneta a depus actele de divorţ la Judecătorie. Au fost văzuti împreună ce explicaţii a dat Ioana jurnaliștilor.

Au trecut aproape trei luni de la cearta care s-a lăsat cu pumni şi cu poliţie între Ilie Năstase (74 de ani) şi Ioana (45 de ani), frumoasa lui nevastă cu numărul 5. Incidentul nu a rămas fără urmări, căci constănţeanca a intentat acţiune de divorţ la Judecătoria Hârşova, judeţul Constanţa, pe data de 2 martie 2021. Se pare însă că Ioana s-a mai calmat

Ioana ne-a explicat în ce stadiu sunt „tratativele” dintre ceii doi: „Lucrurile între mine şi Ilie au rămas la fel. Nu m-am gândit la varianta de a mă împăca cu el şi de a relua relaţia ca soţ şi soţie, însă am decis, la insistenţele lui, să avem o relaţie de prietenie. Am acceptat, am iertat, mai ales că suntem în post. Am făcut-o pentru sufletul meu, mai mult. După ce am depus cererea de divorţ, lui i-a părut rău şi m-a sunat. M-a rugat să-l iert, iar eu i-am spus că tot ce îmi doresc este să nu mai fie violent. A fost o primă condiţie. El a conştientizat că a greşit şi mi-a promis de nenumărate ori că nu va mai fi violent”, ne-a declarat, Ioana Năstase.

Ioana şi Ilie Năstase continuă să se comporte ca o familie deși divorțul merge înainte
Ioana Năstase: „Există un contract prenupţial”
Cât despre maşina primită cadou de la Nasty şi despre alte bunuri, Ioana ne-a dezvăluit în premieră că „există un contract prenupţial în care scrie negru pe alb că bunurile sunt ale mele. Degeaba zicea că o să îmi ia tot, pentru că există un contract. El a fost de acord ca tot ce se cumpără în timpul căsătoriei, să am dreptul doar eu. Tot ce este pe Ioana Năstase îmi revine. Deci, dacă îmi retrag divorţul este pentru că iert, nu pentru că aş fi condiţionată să predau Bentley-ul şi ce mi-a mai cumpărat el”. De asemenea, constănţeanca a ţinut să clarifice: „M-aţi întrebat dacă locuim împreună, răspunsul este nu. M-aţi întrebat dacă am dormit împreună după această conciliere, răspunsul este da! Eu am stat mai mult la Constanţa, însă am dormit o singură seară la el, în Bucureşti. Acum sunt la Sibiu, cu prietena mea”.

A mai vrut să divorţeze
Ioana Năstase a mai băgat o dată actele de divorţ şi în mai 2020.La data de 6 iunie 2020, Ioana şi Ilie Năstase s-au căsătorit religios la Techirghiol, iar naşi le-au fost Ciprian Marica şi iubita sa, Ioana. Cununia civilă au făcut-o cu un an înainte, în luna aprilie. De atunci, divorţul a apărut de mai multe ori în discuţie, ca soluţie la problemele lor.

blank