Politic, Stiri

Ioana Băsescu, AUDIATĂ la Parchet. Fiica preşedintelui, audiată în aceeaşi seară cu Udrea

Ioana Băsescu a fost audiată la Parchetul General, în calitatea de martor, în dosarul terenurilor de la Nana.

ioana_basescu_15876700
 
Fiica preşedintelui a fost audiată în aceeaşi seară în care Elena Udrea dădea şi ea cu subsemnatul la DNA.

Iniţial, Ioana Băsescu trebuia să meargă la audieri în data de 10 octombrie, dar a cerut să meargă pe 1 octombrie.  
 
Şi Elena Udrea a cerut modificarea datei la care trebuia să dea declaraţii.

Aşadar, fiica preşedintelui a fost audiată în urmă cu trei săptămâni, dar s-a aflat abia acum. Este posibil să se fi dorit protecţie în acest caz şi ea să fi intrat la Ministerul Public pe la uşa din faţă.
 
Totodată, şi soţul Ioanei Băsescu, Radu Pricop, a fost audiat de două ori la Parchet, ca inculpat. Radu Pricop este pus sub acuzare pentru uz de fals şi înşelăciune întrucât, prin cererea de chemare în judecată din dosarul Moştenirii Brătienilor, a afirmat că Eleonora Brătianu era moartă cu doi ani înainte ca decesul acesteia să se fi produs.

Terenul de 290 de hectare din comuna Nana achiziţionat de Ioana Băsescu a fost supraevaluat de bancă la momentul achiziţiei.

Ioana Băsescu, fiica preşedintelui Traian Băsescu, a luat, în 9 septembrie 2013, un credit în lei de la CEC Bank, în valoare de 4,6 milioane lei, pentru a cumpăra un teren de 290 hectare din judeţul Călăraşi, împrumut garantat cu soldurile prezente şi viitoare ale unui cont deschis la CEC şi cu terenul agricol achiziţionat.

Surse: ACTE FALSE, la baza contractului Ioanei Băsescu în cazul terenului de la Nana. Firma Bergie ar fi falsificat două contracte de arendă. Documentele au stat la baza contractului dintre Ioana Băsescu şi firma italiană.

blank