Featured, Politic

Ioan Mircea Pașcu a declarat că are nişte întrebări de pus la Congresul PSD

Preşedintele interimar al PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat la începutul săptămânii că lucrările congresului PSD ar putea avea loc la sfârşitul lunii iunie, atunci urmând să fie aleasă conducerea partidului şi candidatul la prezidenţiale. În acest context, Ioan Mircea Pașcu, eliminat „fără nicio explicație” de pe lista europarlamentarelor, așteaptă răspunsuri la câteva întrebări pe care le expune într-o postare pe Facebook

„Sa fie clar de la bun inceput: alegerile s-au încheiat, eu am fost scos de pe lista fără nicio explicație, iar partidul se pregătește de alegerea, prin congres/congrese, a unei noi conduceri.

In aceasta perspectiva, presupun ca vor avea loc alegeri si la nivelul organizațiilor județene, inclusiv analize ale rezultatului de la europarlamentare (măcar ca sa nu mai fie repetate greșelile facute, dacă nu și pentru altceva…)

In acest context, in calitate de membru al Organizației Satu Mare, aștept niște răspunsuri la câteva întrebări:

1. A existat vreo consultare oficială a organizației județene Satu Mare cu privire la persoana/persoanele care sa fie sprijinita/sprijinite pentru includerea pe lista centrala de candidați ai partidului?

2. In cazul in care o asemenea consultare nu a avut loc, este adevărat ca s-a trimis totuși la București un document cu numele președintelui organizației, ca singura persoana “sprijinita” pentru includerea pe lista centrala?

3. Iar dacă acest document a fost trimis la București, totuși, sub semnătura cui a fost trimis (ca nu îmi închipui ca președintele însuși și-ar fi semnat susținerea, deși, nu m-ar mira…)!? A făcut-o cumva președintele executiv?

Repet încă o data, lucrurile fiind tranșate, răspunsurile la aceste întrebări au o importantă “academica” pentru mine, cel mult, pot fi socotite ca o parte a “autopsiei” situației.

Ele au însă o mare importanta pentru gradul respectarii democrației și a statutului in partid, la nivelul organizației Satu Mare, in perspectiva Congresului partidului.”, scrie Ioan Mircea Pașcu, pe Facebook.

blank