Ioan Becali crede că Juventus a greşit pentru că l-a transferat pe Mutu înainte să îi expire suspendarea

ioan_becali

Agentul Ioan Becali a declarat, vineri, că Juventus Torino a greşit când l-a transferat pe atacantul Adrian Mutu în 12 ianuarie 2005 pentru că nu a aşteptat să îi expire suspendarea pentru dopaj şi, în consecinţă, există posibilitatea ca gruparea italiană să achite despăgubirile către Chelsea. „Mutu a plătit pentru ce a făcut, a stat şapte luni pe tuşă, a plătit şi o amendă. Vina este a lui Juventus. În primă fază, ca să-l aibă, l-a trecut pe la Livorno, apoi a jucat un an şi jumătate la ei, ca să devină şi el campion. Juventus trebuia să aştepte să se termine suspendarea aceea de şapte luni pentru care Mutu era descalificat şi să discute după ce se termina suspendarea”, a spus Ioan Becali, la o emisiune de televiziune.

Impresarul susţine că în contractul lui Adrian Mutu cu Chelsea existau mai multe clauze conform cărora în momentul în care atacantul român semnează cu alt club se obligă să achite despăgubiri, iar dacă nu le poate plăti atunci gruparea în cauză va plăti suma respectivă. „În contractul pe care Mutu l-a semnat cu Chelsea existau nişte paragrafe… Se spune că în cazul în care jucătorul semnează cu altă echipă se obligă să dea despagubiri şi dacă jucătorul nu poate, sau nu este în această posibilitate, atunci cei care îl ajută sunt responsabili. Eu am vorbit cu Mutu şi acum o săptămână, şi azi-noapte, avem legatură permanentă. Vina nu e a lui Mutu şi nu poate să plătească niciun milion ca să stingă acest conflict. El practic şi-a câştigat salariul, nimic mai mult”, a spus Ioan Becali.

Cluburile Juventus Torino şi Livorno au fost obligate de Camera pentru Rezolvarea Disputelor din cadul FIFA să plătească suma de 21 de milioane de euro grupării Chelsea, pentru că l-au folosit gratis pe Adrian Mutu, după ce acesta a fost dat afară de la echipa londoneză, a anunţat Gazzetta dello Sport. Iniţial, această sumă ar fi trebuit să fie plătită de Mutu, acum la echipa franceză Ajaccio, dar Chelsea s-a îndreptat spre cele două grupări italiene după ce nu a obţinut banii de la român. Suma datorată englezilor este de 17,7 milioane de euro, la care se adaugă dobânda, rezultând peste 21 de milioane de euro. Juventus şi Livorno au termen 21 de zile să facă recurs la TAS.

Gazzetta dello Sport precizează că suma trebuie plătită „în solidar” de Juventus şi Livorno şi că penalizările sunt de 2.500 de euro pe zi. Sursa citată mai scrie că gruparea italiană îşi prevăzuse deja în buget această cheltuială. Totuşi, avocaţii torinezilor sunt optimişti că vor schimba decizia FIFA la TAS.

Chelsea l-a achiziţionat, în vara anului 2003, pe Mutu de la AC Parma contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping. Mutu a fost suspendat şapte luni de Federaţia Engleză (FA) pentru consum de cocaină. Clubul englez susţine că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline. Jucătorul român a ajuns în 2005, liber de contract, la Juventus, prin intermediul clubului Livorno. Juventus nu avea loc liber pentru un extracomunitar cum era Mutu atunci, astfel că atacantul român a fost achiziţionat de Livorno şi apoi împrumnutat la echipa torineză. Gazzetta dello Sport menţionează că Mutu a semnat un contract cu Juventus la 12 ianuarie 2005, când încă era suspendat. El a putut să evolueze pentru Juventus din 18 mai 2005, când a exprirat suspendarea. În campionatul 2005/2006, Mutu a jucat 33 de partide pentru formaţia din Torino, marcând şapte goluri. La finalul sezonului, el a fost vândut la Fiorentina pentru opt milioane de euro.

Camera pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA a decis, la 7 mai 2008, că Mutu trebuie să plătească fostului său club Chelsea despăgubiri în valoare de 17.173.990 de euro, pentru încălcarea contractului. Internaţionalul român a cerut TAS să anuleze hotărârea FIFA şi să stabilească faptul că nu trebuie plătită nicio compensaţie.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, la 31 iulie 2009, că a respins memoriul formulat de Adrian Mutu la decizia Camerei pentru Rezolvarea Disputelor (DRC) din cadrul FIFA. În 14 septembrie 2009, Mutu a înaintat la Tribunalul Federal Elveţian, recursul la decizia TAS, dar acesta a fost de asemenea respins, în iunie 2010.

 

 

Citeste si...  Răzvan Lucescu a răbufnit: "Sunt niște idioți!"