Actualitate, Featured

Investirea Guvernului, blocată de coronavirus?

Deși reuniunile mai mari de 100 de persoane sunt interzise, din cauza de coronavirus Parlamentul este exceptat. Joi, în plen, este programat un vot de învestire pentru un guvern cu puteri depline.

Astfel, premierul propus, Florin Cîțu, împreună cu echipa de miniștri vine în fața Parlamentului, ca să primească un vot de încredere sau nu.

Pentru a primi un vot de încredere, Cabinetul Cîțu are nevoie de cel puțin 233 de voturi. Asta înseamnă 233 de parlamentari, care, la rândul lor, aduc cu ei șoferi, secretare sau consilieri – adică mult mai mulți oameni decât cifra de 100 prevăzută de Grupul de Comunicare Strategică pentru prevenirea infectării cu coronavirus.

Inițial, secretarul de stat Raed Arafat a spus că toate întâlnirile cu peste 100 de oameni trebuie anulate, însă după aceea a precizat că decizia nu se aplică și Parlamentului. Ca să fie sigur, președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a scris Departamentului pentru Situații de Urgență și a cerut un punct de vedere.

Răspunsul a venit tot joi. DSU precizează că interdicțiile vizează aglomerările din sălile cinematografelor, sălile de spectacole, de teatru, slujbe în biserici și așa mai departe.

Prin urmare, ”activitățile autorităților publice esențiale” nu fac obiectul acestor restricții.

Liberalii nu au anunțat clar dacă vor vota la vedere sau nu acest Cabinet, iar de decizia lor depinde și ce va hotărî PSD. În schimb, USR, Pro România și ALDE votează acest cabinet, și invocă nevoia de a ieși din criză politică.

În ceea ce privește calculele politice, acestea sunt destul de complicate. Deși, inițial, Florin Cîțu a fost propus premier doar pentru a fi respins, în favoarea alegerilor anticipate, dorite de liberali, acum, șansele sale să ajungă premier sunt destul de mari. Deocamdată, liberalii nu au spus cum vor vota, iar de decizia lor depinde și felul în care vor vota social-democrații.

Potrivit unor surse, deși Cîțu nu este agreat de PSD, social-democrații sunt de acord că suntem într-o situație de criză. De asemenea, USR și-a schimbat poziția și a anunțat că votează, pentru că este nevoie de un Guvern stabil, și la fel au anunțat Pro România și ALDE.

 

blank