Featured, International

Întreaga forţă de poliţie dintr-un oraş a demisionat

Oraşul Blandford din statul american Massachusetts are o populaţie de aproximativ 1.200 de oameni, dintre care patru erau poliţişti, conform CNN.

Luni noaptea nu era niciun poliţist care să servească populaţia. O demisionare masivă a departamentului de poliţie din Blandford, condus de Roberta Sarnacki, a avut loc după ce poliţiştii au declarat că au îndurat condiţii nesigure de muncă.

„Ne pare rău că lăsăm oraşul fără o echipă de poliţie”, au transmis Sarnacki şi colegii săi într-o declaraţie, „dar nu avem altă soluţie dată fiind această situaţie”.

Localnicii din Blandford încă mai pot apela numărul de urgenţă 911 şi pot contacta poliţia statală pentru alte nemulţumiri.

Poliţiştii din Blandford au susţinut că mediul lor de muncă a devenit nefavorabil. Salariul este de 14-15 dolari pe oră plus alte inconveniente, cum ar fi  faptul ca radiourile nu funcţionează, iar vestele anti-glonţ nu li se potrivesc sau sunt expirate.

Un poliţist a declarat că maşina lor cea mai bună, un Ford Crown Victoria din 2010 la mâna a doua, nu are aer condiţionat, iar scaunul lui este blocat într-o poziţie inconfortabilă.

blank