Featured, International

Intr-un parc național din SUA, animalele, în lipsa oamenilor, au pus stăpânire pe alei

Căprioare, râși și urși baribal au fot observați în parcul național Yosemite din Statele Unite ale Americii, în zonele care, în mod obișnuit, erau pline de turiști, scrie The Guardian.

La începutul lunii mai, personalul parcului a observat mai multe antilope aventurându-se în apropierea satului Furnace Creek, unde se află și un centru de informații pentru turiștii care vizitează parcul național.

„Este ceva ce nu am văzut în viața noastră”, a declarat Kati Schmidt, purtător de cuvânt al Asociației pentru Conservarea Parcurilor Naționale. „Știm că se află câteva exemplare în zonele mai înalte din Death Valley, dar din câte știm nu au fost niciodată observate în regiuni atât de joase, lângă sediul central al parcului”.

Yosemite, cel mai vechi parc național din SUA, s-a redeschis parțial, luni, după aproape două luni ca măsură împotriva răspândirii noului virus.

Peste 4 milioane de persoane au vizitat anul trecut parcul Yosemite, marea majoritate cu mașinile. Acum, traficul și numeroșii turiști sunt doar o amintire îndepărtată. Cerbii, râșii și urșii au pus stăpânire pe drumuri și pe zonele de lângă clădirile pustii. Personalul parcului a reușit chiar să fotografieze un coiot în trecere printr-o parcare goală.

Comportamente similare au fost documentate și în alte parcuri naționale, inclusiv în Rocky Mountain, în Colorado și Yellowstone, în Wyoming. „Fără mulțimea de vizitatori și vehicule, viața sălbatică a fost observată în zone pe care de obicei nu le frecventează”, a declarat Cynthia Hernandez. „Au fost observate animale inclusiv în apropierea drumurilor, lângă clădiri și în parcări, căutând mâncare”.

Redeschiderea parcului poate avea însă consecințe dure asupra puilor născuți în această perioadă, au explicat mai mulți biologi.

„Oamenii care locuiesc în zona parcului național se vor obișnui destul de repede cu turiștii”, a declarat Lindsay Rosa, cercetător în domeniul conservării faunei sălbatice. „Dar puilor de animale, născuți în primăvara acestui an, le-ar putea lua mai mult să se învețe cu prezența oamenilor, deoarece nu au avut încă ocazia să-i întâlnească.”

 

blank