Ministrul desemnat al Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a vizitat vineri o arhivă a Casei de Pensii Bucureşti din Şoseaua Olteniţei, iar la finalul vizitei s-a declarat nemulţumită de condiţiile în care sunt ţinute actele aceasta a găsit dosare împrăștiate pe jos, ude și aruncate.

In Casa de Pensii din Capitală, dosare împrăștiate pe jos

“O bătaie de joc la adresa vieţii active a oamenilor. Documente din dosarele lor de pensie trântite pe jos, neţinute în ordine, multe în saci, în esenţă o imagine apocaliptică în privinţa actelor care constituie viaţa activă a unei persoane. În cazul în care s-ar declanşa un incendiu spaţiul e necorespunzător, în sensul că nu este dotat cu ce are nevoie pentru a se evita o tragedie. Ceea ce m-a şocat este să constat în această clădire, în spaţiul care ar trebui să fie baie, dezafectat, s-a ajuns la cinica situaţie în care cineva să-şi facă nevoile folosind actele din dosarele oamenilor. Eu nu cred că există ceva mai grav de atât”, a declarat Violeta Alexandru pentru Agerpres.

In Casa de Pensii din Capitală, dosare împrăștiate pe jos

Intr-o Casă de Pensii din Capitală, dosare împrăștiate pe jos, ude și aruncate: Ministrul Muncii a explicat că este probabil ca documentele să aparţină unor persoane decedate, dar nu se poate exclude posibilitatea ca arhiva respectivă să includă şi acte de pensie ale unor persoane în viaţă.

“Prin urmare, în acest moment sunt hotărâtă să pun capăt constatărilor şi evaluărilor pe care le fac de mai multe săptămâni, pentru că nu este primul spaţiu de arhivă pe care-l văd, şi să iau nişte decizii ferme, întrucât văd că nu se înţelege nici cu rugăminte, nici cu solicitare expresă, să-şi pună lucrurile în ordine, şi atunci cred că se impun măsuri ferme în privinţa persoanelor care au atribuţii să administreze asemenea asemenea spaţii de arhivă, în cazul de faţă este mai degrabă un depozit, întrucât documentele par a fi documente pasive, documente ale persoanelor decedate, dar fiind un asemenea haos este greu de făcut o afirmaţie clară cum că nu e posibil ca între ele să fie şi documente din dosarele unor pensionari în viaţă, şi chiar dacă ar fi documente pasive, oricum există posibilitatea ca pentru stabilirea pensiei de urmaş cineva totuşi să aibă nevoie de actele respective ale persoanei decedate. Deci indiferent de cum arată lucrurile situaţia este extrem de gravă”, a declarat Violeta Alexandru.

Citeste si...  Pentru că au votat bugetul Capitalei, doi consilieri PNL sunt propuși pentru excluderea din partid

Ministrul desemnat pentru Muncă a susţinut că actele din depozitul vizitat vor fi mutate într-o arhivă sigură şi a precizat că ia în considerare digitalizarea acestora.

“Primul lucru va fi să mutăm aceste acte într-o arhivă sigură, respectiv să curăţăm spaţiul, să asigurăm condiţii bune de depozitare şi să le grupăm acolo unde aceste condiţii sunt îndeplinite. Ideal ar fi digitalizarea lor, însă nu e mai puţin adevărat că legea arhivelor ne obligă să le păstrăm în formă fizică un număr de ani, până la 50 de ani, dar ideal ar fi digitalizarea lor. Problema este că eu sunt în faţa unui experiment eşuat făcut de statul român în perioada 2005-2009 cu scanarea carnetelor de muncă ale oamenilor, când după ani în care s-a scanat s-a constatat că scanrea nu era bună, că nu s-a scanat cu seriozitate, deci un eşec. Ideea de a demara singură, fără un sprijin din partea altor instituţii care au infrastructura necesară să urmărească un asemenea proces de digitalizare nu este, pentru mine, astăzi, o idee pe care s-o pot pune în practică imediat, deşi acesta ar fi idealul”, a afirmat Violeta Alexandru.

Ministrul desemnat pentru Muncă a precizat, pentru Agerpres, că este posibil să decidă schimbarea din funcţie a preşedintelui Casei de Pensii Bucureşti.

“Posibil. Din păcate legislaţia noastră este un chin pentru cineva care vrea să facă treabă în sistem în faţa unei asemenea realităţi. Sigur că trebuie să evaluezi cu calm. Dincolo de revolta pe care o am, am datoria să cer o evaluare obiectivă asupra responsabilităţilor celor care gestionează acest depozit. Cu toate acestea, cred că a venit momentul să nominalizez responsabilii, dincolo de observaţia generală cu privire la eşecul pe care-l văd în sistem. Pe baza acestei evaluări, în scurtă vreme voi lua deciziile în consecinţă, până la solicitarea către persoana responsabilă de această situaţie să-şi prezinte demisia. A venit momentul să trec de la constatare şi de la revoltă la decizii, şi n-am să mă feresc”, a declarat Violeta Alexandru.