Featured, Politic

Întâlnire importantă la Guvern: Ce le-a transmis Viorica Dăncilă reprezentanţilor Comisiei Europene

Premierul Viorica Dăncilă a discutat, joi, la Palatul Victoria, cu secretarul general al Comisiei Europene și cu șeful de cabinet al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, despre stadiul pregătirilor României pentru preluarea în 2019 a președinției rotative a Consiliului UE.

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, joi, la Guvern, cu Martin Selmayr, Secretarul General al Comisiei Europene și cu Clara Martinez Alberola, șef de cabinet al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, reuniune la care șeful Executivului a susținut că România este angajată să asigure Președinție „eficientă și pragmatică” a Consiliului Uniunii Europene.

„Înalții funcționari europeni se află la București într-o vizită care se derulează tradițional în statul membru al Uniunii care se pregătește să preia Președinția Consiliului Uniunii Europene. Vizita este înscrisă în calendarul dens de dialog al Guvernului României cu partenerii europeni, state membre sau instituții europene, din semestrul al doilea al acestui an. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a trecut în revistă stadiul avansat al procesului intern de pregătire a viitoarei Președinții a Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va exercita în primele șase luni ale anului viitor și a exprimat aprecieri pentru sprijinul acordat de Comisia Europeană”, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, remis joi redacţiei STIRIPESURSE.RO.

Dăncilă a spus, în cadrul întrevederii, că obiectivul României pe perioada deținerii președinției rotative a Consiliului UE este „de a pune cetățeanul european în prim-plan”.

„Șeful Executivului a reafirmat, cu acest prilej, angajamentul României de a asigura o Președinție eficientă și pragmatică a Consiliului Uniunii Europene, capabilă să răspundă provocărilor cu care se confruntă Uniunea în această perioadă. Premierul Dăncilă a reamintit obiectivul asumat de România de a pune cetățeanul european în prim-planul activității sale, pe perioada exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene, într-un efort coerent de a răspunde, prin rezultatele pe care le vom obține, așteptărilor celor peste 500 milioane de locuitori ai Uniunii”, potrivit sursei citate.

Dăncilă le-a prezentat oficialilor europeni și motto-ul președinției României la Consiliul UE: „Coeziunea, o valoare comună europeană”.

„În cadrul discuțiilor a fost evocat contextul particular în care România își va exercita mandatul, a cărui dinamică va fi marcată de dezbaterea privind viitorul Europei, de organizarea alegerilor pentru Parlamentul European în luna mai 2019, de momentul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană și de negocierile privind noul cadru financiar multianual”, a mai comunicat Guvernul.

 

Executivul a mai informat că, în cadrul întâlnirii, oficialii europeni „au apreciat stadiul pregătirilor făcute la nivelul Guvernului pentru preluarea și exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene”.

Întâlnirea prim-ministrului cu înalții funcționari europeni a fost urmată de o reuniune a membrilor Guvernului dedicată pregătirii Președinției României la Consiliului Uniunii Europene, la care oficialii europeni au fost invitați să participe. În cadrul acesteia, ca și pe parcursul discuțiilor care au urmat în seria de întâlniri separate ale reprezentanților Comisiei Europene cu o parte a membrilor Guvernului României, au fost abordate principalele dosare europene aflate în negociere la nivel comunitar, care se vor regăsi pe agenda Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotație între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare șase luni. În timpul exercitării Președinției, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituții europene, în special Comisia Europeană și Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Președintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Președinția rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene și prezidarea formațiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial și tehnic), cu excepția Consiliului Afaceri Externe. Președinția trebuie să acționeze ca un mediator imparțial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.

 
blank