Actualitate, Featured

Inspecţia Judiciară, control la DNA cu privire la dosarele în care sunt vizaţi magistraţi

Inspecţia Judiciară a anunţat luni seară că va face un control privind respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa DNA ce vizează magistraţi sau care au legătură cu aceştia.

Controlul va avea loc în perioada 1 august – 1 octombrie. “Inspectia Judiciară, prin inspectorii de la Direcţiile de inspecţie judiciară pentru procurori şi, respectiv, judecători, va efectua în perioada 1 august – 1 octombrie 2018 un control tematic comun privind respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea”, a anunţat Inspecţia Judiciară, relatează news.ro.

Verificările vizează perioada 1 iaunuarie 2014 – 30 iulie 2018, iar raportul va fi înaintat Consiliului Superior al Magistraturii până la 5 noiembrie, conform Inspecţiei Judiciare.

Controlul are loc în contextul în care procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob a precizat în proiectul de management depus la Ministerul Justiţiei că la DNA sunt înregistrate aproximativ 300 de dosare în care sunt cercetaţi magistraţi, dosare care ar trebui înainte noii secţii care ar urma să fie înfiinţată în Parchetul General, conform modificărilor aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

″Înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie duce la modificarea competenţei DNA cu privire la persoanele care deţin calitatea de judecător sau procuror. Legea nr. 207/2018 prevede şi obligaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a înainta cauzele în care sunt cercetaţi magistraţi, la momentul în care secţia devine operaţională. În prezent, la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt înregistrate aproximativ 300 de cauze care se află în această situaţie”, preciza procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob în proiectul de management cu care a candidat pentru postul de procuror-şef al DNA.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţinut că prin existenţa acestor dosare, de care nu a ştiut, s-ar putea justifica faptul că magistraţii se opun înfiinţării unei secţii care să investigheze infracţiunile comise de procurori şi judecători.

“Nu am ce să comentez decât că am aflat şi eu că sunt 300, dar cred că a spus 300 de dosare care trebuie transferate şi într-o cauză pot fi mai mulţi făptuitori, autori, suspecţi, ce or fi dânşii. La momentul la care va avea loc transferul, sigur o să vedem la ce se referă respectivele cauze. Evident că şi mie mi se par foarte multe, evident că nu am ştiut niciunul dintre noi aşa ceva şi tot evident cred este şi faptul că aşa se poate justifica împotrivirea ca respectiva secţie să se înfiinţeze la Ministerul Public”, a declarat, luni, ministrul Justiţiei.

blank