Inselaciuni prin frauda informatica un număr de 51 de percheziţii au avut loc în 8 judeţe din ţară şi în Bucureşti, la persoane bănuite că ar fi înşelat, prin intermediul sistemelor informatice, 500 de cetăţeni străini

Prejudiciul rezultat în urma acestor activităţi infracţionale este de 3 milioane de euro, informează, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea ,Inselaciuni prin frauda informatica 

Potrivit sursei citate, în cauză au fost emise 93 de mandate de aducere. „Cei în cauză sunt bănuiţi că, în perioada mai 2017 – noiembrie 2018, ar fi constituit cinci grupuri infracţionale care ar fi procurat acte de identitate falsificate, emise de diferite ţări din Europa. Ulterior, s-ar fi deplasat în Italia, Spania şi alte state unde, folosind documentele falsificate, care conţineau datele reale sau false ale altor persoane şi fotografiile membrilor grupării, ar fi obţinut credite de la mai multe bănci”, se precizează în comunicatul IPJ Vâlcea.

DIICOT Vâlcea a precizat, într-un comunicat transmis joi AGERPRES, că ar fi vorba de 200 de conturi, deschise atât în România, cât şi în străinătate, acestea fiind utilizate pentru a frauda sute de persoane.

„Activitatea infracţională a grupărilor, care au colaborat şi s-au sprijinit reciproc, a determinat implicarea în activitatea delictuoasă a unui număr de cel puţin 93 de suspecţi, care au avut diferite roluri şi au avut ca scop controlarea unor fluxuri financiare formate dintr-un număr total de 200 conturi deschise în România şi alte 9 ţări din Europa, dar şi Mexic. Pe de altă parte, fluxurile financiare au fost utilizate pentru a frauda prin intermediul sistemelor informatice prin multiple moduri de operare un număr de cel puţin 500 de persoane vătămate prejudiciate cu o sumă totală de 3 milioane de euro”, potrivit comunicatului DIICOT.

Acţiunea a fost coordonată de procurorii DIICOT şi poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizare din Vâlcea, percheziţiile având loc în Vâlcea, Mureş, Bacău, Argeş, Olt, Ilfov, Giurgiu, Suceava şi în Bucureşti. Au participat şi poliţişti din Argeş, Ilfov, Mureş, Dâmboviţa, Mehedinţi, Vaslui, Timiş, Giurgiu, Călăraşi, Olt, Bacău, dar şi jandarmi din cadrul inspectoratelor judeţene din Vâlcea şi Argeş şi Gruparea Mobilă de Jandarmi „Fraţii Buzeşti” Craiova.