Featured, Sport

Infrângerea de la Mechelen l-a enervat la culme pe antrenorul lui Ianis Hagi

Cu Ianis Hagi pe teren în repriza secundă, Genk s-a văzut nevoită să se recunoască înfrântă în confruntarea cu Mechelen, scor 3-1 pentru nou-promovată. La final, tehnicianul campioanei a avut un discurs extrem de dur la adresa jucătorilor.

După ce în prima rundă a fost condusă pe teren propriu de o altă echipă modestă şi a revenit pe final, când Ianis a marcat golul victoriei, Genk a făcut din nou o partidă destul de slabă. De data asta, românul nu i-a mai salvat, iar tehnicianul echipei, Felice Mazzu, a fost extrem de nervos.

„Nu accept aşa ceva. Putem pierde, dar să ştim că am dat totul pe teren. Dar în această seară nu a fost cazul de aşa ceva. Mechelen a câştigat cu inima, cu entuziasmul, noi nu am avut niciunul din aceste argumente de partea noastră. Am fost mereu cu un pas în spate în lupta pentru balon, nu puteam obţine altceva în aceste condiţii”, a „tunat” antrenorul lui Ianis, conform rtbf.be.

Tinerii lui Genk au nevoie de timp
Întrebat dacă simte că echipa va avea un recul în acest sezon, după o stagiune istorică, în care a luat titlul, Mazzu s-a temperat. A vorbit despre faptul că are sub comandă mai mulţi jucători tineri, astfel că e nevoie de timp ca aceştia să se integreze în sistem.

„Suntem o echipă tânără, în reconstrucţie. A fost al doilea meci al sezonului, trebuie să stăm pozitivi şi să continuăm să muncim din greu. Jucătorilor tineri le va lua puţin timp până îşi vor arăta calităţile avute”, a mai punctat tehnicianul lui Genk.

 

blank