Actualitate, Stiri

Incredibil! Uite cum un poliţist face de ruşine o ţară întreagă, Germania!

Un român fără un braţ, amendat pentru că nu ţinea ambele mâini pe ghidonul bicicletei

  biciclist

Un român care mergea pe biciletă, în Germania, a fost amendat de un poliţist pentru că nu ţinea ambele mâini pe ghidon. În plus, ghidonul bicicletei nu era echipat cu frână pe partea dreaptă, în condiţiile în care bărbatul nu are mâna dreaptă, iar legea germană prevede că bicicletele trebuie dotate cu două frâne.

Bogdan Ionescu a încercat să-i explice agentului că frâna de pe roata spate era acţionată la pedală. Fără efect însă, scrie tvr.ro. Românul a plătit o amendă de 25 de euro.

Potrivit legilor din Germania, bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevăzute cu două frâne pe ghidon. Incidentul a fost investigat şi de către ziarul local Kölner Stadt-Anzeiger, acesta concluzionând că modificările aduse de Bogadan Ionescu bicicletei sale respectă toate regulile de circulaţie.

În cele din urmă, autorităţile germane şi-au cerut scuze biciclistului şi i-au returnat amenda plătită pe nedrept.

blank