Featured, International

Incredibil! O tânără de 21 de ani s-a dat drept un adolescent de 16 ani pentru a abuza copile

O tânără de 21 de ani din Marea Britanie urmează să fie condamnată în Marea Britanie, după ce a recunoscut că a abuzat sexual patru adolescente prefăcându-se că este un băiat de 16 ani, informează BBC.

Gemma Watts s-a deghizat într-un adolescent și a creat numeroase conturi de pe rețelele de socializare sub numele „Jake Waton”. Aceasta a făcut schimb de poze cu victimele sale, iar cu unele s-a întâlnit în diferite locații din Anglia.

Poliția o suspectează că a abuzat până la 50 de victime.

Scotland Yard a anunțat că Watts a folosit o fotografie cu ea pentru conturile care purtau numele „Jake” și aborda adolescente cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani.

Femeia folosea limbaj specific adolescenților, le trimitea mesaje și făcea schimb de fotografii intime înainte să călătorească pentru a le întâlni în persoană.

Pentru a părea un băiat de 16 ani, Watts își lega părul, purta șapcă și un hanorac cu glugă.

Potrivit poliției britanice, toate victimele erau convinse că se aflau într-o relație cu un un adolescent înainte să afle adevărul.

O tânără de 21 de ani pe numele ei de fată Gemma Watts era atât de convingătoare în rolul lui „Jake” încât a petrecut timp și cu părinții unor victime, iar aceștia nu și-au dat seama.

Watts a mărturisit acuzațiile în legătură cu o fată de 14 ani din Hampshire și trei fete de 15 ani din Surrey, Plymouth și West Midlands.

Adevărul a ieșit la iveală în martie 2018, după ce una dintre victime i-a spus unui medic că are o relație cu un băiat mai mare decât ea. În luna iulie din 2018, Watts a recunoscut primele acuzații. A fost eliberată pe durata investigației, dar arestată din nou câteva luni mai târziu, după a fost prinsă cu o altă victimă într-un tren. Până și polițiștii care au prins-o a doua oară au crezut că au în față un adolescent.

La finalul anului trecut, Watts a pledat vinovată la șapte acuzații de abuz sexual.

 

blank