Încă din cele mai vechi timpuri au existat numeroase superstiţii şi obiceiuri, întâlnite nu doar la popoarele din Europa, ci şi din alte continente, legate de credinţă că bolile şi suferinţele fizice, au drept cauza forţe supranaturale malefice.
Atunci când nici sursă bolilor şi nici remediile medicale nu erau cunoscute, omul societăţii rurale consideră drept cauza fundamentală a neputinţelor trupeşti, demonii bolilor sau duhurile necurate.
Astfel, a luat naştere o serie de rituri magico-religioase menite să însele demonul bolii sau moartea. În rândul acestor obiceiuri, practicate şi pe teritoriul României, se numără schimbarea numelui şi botezarea din nou.
Episcopul Melhisedec al Huşilor, vorbind de fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al II-lea, observă că mai avea şi numele de Vlad, nume cu care e pomenit într-o mulţime de urice ale marelui voievod al Moldovei, dând următoarele lămuriri : „Obiceiul de a avea două numiri, unul de botez, altul adaos pe urmă din motive superstiţioase, există şi astăzi la poporul român. Când un copil zace de boală grea şi îndelungată, mai ales însoţită de spasmuri, mamele schimbă numele bolnavului, crezând că prin această ar ascunde oarecum copilul de spiritul cel rău, carele, după credinţă lor, duce boală”.
În Oltenia, primul copil născut viu – după unul sau mai mulţi născuţi morţi, se numeşte după pierit. Acestui prim copil viu i se schimbă numele adesea, i se pune un cercel pe care stă scris al doilea nume. Cel dintâi nume se scrie pe o cărămidă care se aruncă într-o apă curgătoare. Astfel, se încerca inducerea în eroare a duhurilor necurate care, nemaicunoscandu-l pe bolnav, i-ar pierde urmă şi l-ar lasă în pace, conform crestinortodox.ro.