Actualitate, Featured

Incredibil! Iată cum ajung contrabandiștii de ţigări să-și aprobe singuri transporturile

Procurorii anti-mafia au descoperit o reţea de contrabandă de ţigări care furase parola cu care intra în sistemul de control un angajat al vămii Constanţa.

Traficanţii se logau în sistem şi aprobau transporturi de ţigări. În ultima operaţiune dinainte să fie prinşi au adus în ţară două containere cu marfă de contrabandă, fără să plătească taxe vamale şi TVA.

Contrabandiştii sunt acum anchetaţi în libertate.

Un alt caz inedit de contrabanda cu țigari

Oamenii legii au destructurat activitatea infracţională a unei grupări, specializate în contrabandă cu ţigarete în proporţii deosebit de mari, destinate scoaterii prin contrabandă spre România, în sumă de peste 3 milioane de lei. În rezultatul operaţiunii, au fost reţinute trei persoane, inclusiv şi şeful sectorului de Poliţie de Frontieră.
Schema de contrabandă a fost gestionată de către câţiva locuitori ai raionului Edineţ şi un grup de cetăţeni români, încă neidentificaţi. Membrii grupului criminal organizat au trecut peste frontiera de stat a Republicii Moldova cu România, peste apele râului Prut, produse din tutungerie – ţigări, cu marca de acciz a Republicii Moldova, în valoarea sumei drepturilor de import ce depăşeşte 3.200.000. Pe 1 august, pe malul stâng a râului Prut, în preajma satului Şireuţi, raionul Briceni, a fost prevenită infracţiunea de contrabandă cu ţigări în proporţii deosebit de mari şi anihilată activitatea infracţională a unei grupării specializate în contrabanda cu ţigarete spre România prin „linia verde”, care activa pe teritoriul Moldovei. În cadrul unei intervenţii în flagrant, procurorii PCCOCS şi ofiţerii IGPF au depistat şi ridicat 80.000 pachete cu ţigarete, de marca „Ritm Classic”, cu marca de acciz al Republicii Moldova, două bărci gonflabile de model „Aqua Storm”, lanterne, staţii radio, binoclu, unităţi de transport destinate săvârşirii infracţiunii. Pentru reţinerea persoanelor implicate, care nu s-au supus somaţiilor legale, ofiţerii au tras mai multe focuri de arma în aer.  Concomitent, conform operaţiunii declanşate, în diferite localităţi ale raionului Edineţ simultan au fost efectuate 11 percheziţii în locuinţele, depozitele şi autoturismele persoanelor implicate in schemă infracţională, fiind ridicate, accesorii de la staţiile radio, saci de deminsiuni mari care erau folosiţi pentru ambalarea ţigaretelor, binocluri, bande adezive de tip scoci, înscrisuri de ciornă şi alte obiecte. De asemenea, au fost ridicate în total 80.000 pachete de ţigarete, două microbuze utilizate la săvârşirea infracţiunii, două bărci gonflabile de model „Aqua Storm” cu motoare cît şi lanterne, staţii radio, binocluri. În caz de vinovăţia va fi demonstrată, aceştia riscă închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani. Este de menţionat faptul că pe întreg parcursul procesului penal, bănuiţii, învinuiţii, beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

blank